O imagine cu un ursuleț koala care își îmbrățișează mama în timp ce luptă pentru supraviețuire pe un pat de spital a reușit să-i emoționeze nu doar pe medici, dar și întreaga lumea.
Acum două săptămâni, Lizzie și micuțul ei, Phantom, au fost loviți de o mașină în Australia. După accident au fost transferați la Australia Zoo Wildlife Hospital.
Din fericire, copilul în vârstă de șase luni nu a fost rănit, însă, din nefericire, mămica lui a fost supusă unei intervenții chirurgicale, pentru că îi cedaseră plămânii.
În timpul operației, puiul de koala nu s-a dezlipit de mama lui. Veterinarul și-a dat seama că este mai bine ca cel două vietăți să stea împreună și să le ofere confortul necesar, deoarece separarea lor le-ar putea traumatiza și ar deveni rapid anxioase.
Micuțul care nu s-a dezlipit de mamă, parcă îi spunea: „Nu te părăsesc, mamă! Rămân lângă tine! Luptă!”
Datorită medicilor și căldurii îmbrățișărilor oferite de pui, operația a decurs bine.
Sursa: antena3