Război în Ucraina, ziua 17. Rusia continuă ofensiva în Ucraina și aduce în discuție folosirea armelor biologice,
susținând că a descoperit dovezi în teritoriile invadate.
E doar o încercare de a ”fabrica un pretext pentru atac”, au replicat americanii.
Rusia a descoperit dovezi ale eforturilor Ucrainei de a ascunde cercetările realizate cu privire la armele biologice, a susţinut ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, în cadrul reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate, întrunit la solicitarea Rusiei pe motivul că Ucraina produce arme biologice, potrivit News.
Drept răspuns, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, argumentează că afirmaţiile lui Nebenzia sunt o încercare de a ”fabrica un pretext pentru atac”, Rusia fiind cea care deţine, în realitate, un program al armelor biologice, conform BBC.
Între timp, ONU a anunțat vineri că 564 de civili au murit până acum în războiul din Ucraina, dintre care 41 de copii.
În același timp, numărul persoanelor care au părăsit Ucraina de la începerea invaziei militare ruse a depăşit 2,5 milioane, a anunţat Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), informează DPA, conform Agerpres.
Preluat de pe https://news-stiri.com