Acasă Stiri Noi detalii terifiante în cazul crimei din Bihor. Ce a făcut bărbatul...

Noi detalii terifiante în cazul crimei din Bihor. Ce a făcut bărbatul imediat după ce şi-a omorât iubita

346
0

Cadavrul unei femei a fost găsit de poliţişti, într-o benzinărie abandonată din Bihor. Sunt indicii că ar fi suplinitoarea universitară de 30 de ani dispărută în urmă cu două zile, la Cluj.

RECLAMĂ

Plecase cu iubitul, şi el fost profesor, într-o excursie. Apoi nu a mai răspuns la telefon. 

Iubitul ar fi strangulat-o, apoi a adus-o într-un loc retras, în spatele unei foste benzinării, şi i-a acoperit corpul cu saci negri și cu crengi uscate. Femeia nu ar fi fost găsită daca polițiștii din comuna Borod nu ar fi periat foarte bine zona. Cadavrul era ascuns într-un loc plin de gunoaie.

Potrivit surselor din anchetă, imaginile de pe camerele de supraveghere arată că, după crimă, bărbatul a mers sa mănânce în zona Aleșd.

Criminalul e liber şi se ascunde de poliţişti

Acum, anchetatorii și polițiștii din Cluj și Bihor continuă să urmărească camerele de supraveghere, de sâmbătă seară până ieri, încercând să dea de urma criminalului. 

Medicii de la medicină legală din Cluj au ridicat corpul tinerei şi au început autopsia. Urmează să stabilească cum a murit exact tânăra. 

Ultima dată, femeia de 30 de ani a fost văzută în compania bărbatului, în Cluj. Au plecat de la o întâlnire cu câţiva prieteni cărora le-au spus că merg în satul Răchiţele. De acolo a trimis şi ultimele poze cu ea. Cadavrul ei a fost găsit, aruncat, la 70 de km distanţă, în comuna Borod, judeţul Bihor.

În 2020, o fostă iubită de-a individului l-a reclamat la poliţie că a bătut-o violent pe stradă, după o ceartă conjungală. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi plasat apoi sub control judiciar. A fost obligat să ia tratament şi să meargă la şedinţe de reabilitare.

Imediat după scandal a fost dat afară de la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. Beata era doctorand şi i-a suplinit orele. A început o relaţie cu el, deşi colegii au avertizat-o că este un om violent. Tânăra le-ar fi spus însă că merită o a doua şansă.

sursa:https://www.antena3.ro/emisiuni/sinteza-zilei/crima-bihor-benzinarie-disparuta-cluj-640936.html

RECLAMĂ
Articolul precedentFlorinel Coman și-a cerut în căsătorie iubita. Fotbalistul și Ioana Timofeciuc s-au logodit într-un cadru de basm
Articolul următor„M-a luat cu friguri! Vai de capul meu!”. Grindina, ploile torențiale și vijeliile au făcut prăpăd în vestul țării. Oamenii s-au baricadat în case