Acasă POLITICA Nicușor Dan recunoaște că Anca Alexandrescu ar putea câștiga Primăria Capitalei: „Este...

Nicușor Dan recunoaște că Anca Alexandrescu ar putea câștiga Primăria Capitalei: „Este o cursă în patru, oricare dintre candidați poate câștiga.”

25
0

Președintele Nicușor Dan a recunoscut că lupta pentru fotoliul de primar general al Capitalei este mult mai strânsă decât sugerează sondajele de opinie și că Anca Alexandrescu are șanse, la fel ca ceilalți trei contracandidați principali, de a câștiga. Mai mult, șeful statului a sugerat că doi dintre edilii de sector care sunt în cursa pentru Primărie ar fi avut legături cu speculatori imobiliari

Invitat într-o emisiune  TV și întrebat dacă are un favorit în cursa electorală, șeful statului a precizat că, din motive constituționale, nu se poate poziționa, dar ca cetățean al Bucureștiului poate spune ce și-ar dori de la viitorul conducător al metropolei.

„Ca fost primar, ca locuitor, că totuși Bucureștiul contează pentru România, pot să spun ce cred eu (…) că trebuie să se întâmple în orașul ăsta. Că trebuie să ne uităm unde se duc banii, să avem o transparență pe bani, că trebuie să limităm mafia asta imobiliară pe care am văzut-o inclusiv în mandatul meu”, a explicat Nicușor Dan.

În acest context, moderatorii emisiunii au amintit că în competiție sunt doi primari de sector.

Tocmai Constituția mă obligă, mă oprește, să spun tot ce știu despre cum s-au comportat acești doi primari de sector în relația cu speculatorii imobiliari„, a replicat Nicușor Dan, 

Șeful statului a recunoscut deschis că lupta este mult mai strânsă decât sugerează sondajele și că Anca Alexandrescu se luptă de la egal cu politicienii susținuți de marile partide din Coaliție.

În momentul de față, și cred că ăsta nu e un secret, e o cursă, avem patru candidați din care oricare dintre ei poate să câștige Primăria Capitalei”, a precizat Nicușor Dan.

Sursa: Nicușor Dan recunoaște că Anca Alexandrescu ar putea câștiga Primăria Capitalei: „Este o cursă în patru, oricare dintre candidați poate câștiga.”

Lasă un răspuns