Universitatea Craiova – Hermannstadt 3-0.Nicușor Bancu a recunoscut că jucătorii Universității Craiova au luat contact cu noul gazon, chiar înaintea partidei cu Hermannstadt. Acesta a fost motivul pentru care oltenii au avut probleme cu echilibrul
Ne așteptam să se așeze pe două linii, dar mă bucur că a venit golul meu. Nu știam ce crampoane să luăm. Se pare că am ales ghetele care trebuie față de colegii mei.
Nici nu ne antrenasem pe el, a fost prima oară când am călcat pe el”, a spus Bancu, după meciul cu Hermannstadt.
Câți bani a costat gazonul hibrid de pe stadionul celor de la Universitatea Craiova, Ion Oblemenco
Costul total al schimbării gazonului este în jur de 600.000 de euro, dintre care jumătate a suportat Primăria Craiovei, iar restul banilor sunt asiguraţi de constructor pentru că era în garanţie
Mihail Genoiu, primarul Craiovei, a anunțat municipalitatea va plăti aproximativ 297.000 de euro din suma totală. Operaţiunea a fost întârziată câteva zile pentru că în Grecia a plouat rău şi nu s-a putut recolta conform planului iniţial.
Sursa: digi sport