Acasă Stiri Moștenirea politică a lui Papa Francisc. O voce împotriva mișcărilor suveraniste. „Profetul...

Moștenirea politică a lui Papa Francisc. O voce împotriva mișcărilor suveraniste. „Profetul din epoca lui Trump”

84
0

Papa Francisc a fost o voce care a criticat puternic mișcările naționalist-suveraniste, în special cele care se îmbracă în haine religioase

RECLAMĂ

În ultimele săptămâni din viața sa, Papa Francisc a devenit un critic aprig al noii administrații de la Washington vizând în special politicile anti-imigraționiste ale președintelui Trump. Un critic al atacurilor purtate de Israel în Gaza, cu poziții deschise asupra cuplurilor gay – ca să luăm doar cele mai recente poziționări ale sale – Papa Francisc lasă fără îndoială o moștenire politică clară. În poziționările sale, vedem însă și un mesaj clar împotriva mișcărilor politice naționalist-suveraniste.

Papa Francisc, profetul din epoca Trump

În contextul politic actual al României, cu două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale în care tema majoră pare a fi poziționarea candidaților față de curentul suveranist, merită subliniat mesajul critic pe care Papa Francisc l-a avut față de aceste mișcări. Iar Papa nu s-a sfiit să-l atace pe liderul acestor mișcări, președintele Donald Trump.

Cu câteva zile înainte să fie internat pentru pneumonie, Papa Francisc a trimis o scrisoare publică episcopilor catolici din SUA, însă toată lumea a înțeles ce era în fapt, o scrisoare publică către Donald Trump și administrația sa. (JD Vance este catolic, recent botezat, și un critic al Papei Francisc)

„Am urmărit îndeaproape criza majoră care are loc în Statele Unite cu inițierea unui program de deportări în masă. Conștiința corect formată nu poate să nu facă o judecată critică și să-și exprime dezacordul față de orice măsură care identifică tacit sau explicit statutul ilegal al unor migranți cu criminalitatea. (…)

Actul de deportare a persoanelor care, în multe cazuri, și-au părăsit propria țară din motive de sărăcie extremă, insecuritate, exploatare, persecuție sau deteriorare gravă a mediului, aduce atingere demnității multor bărbați și femei și a unor familii întregi și îi plasează într-o stare de vulnerabilitate și de lipsă de apărare deosebită.

Aceasta nu este o chestiune minoră: un stat de drept autentic se verifică tocmai în tratamentul demn pe care îl merită toate persoanele, în special cele mai sărace și marginalizate. Adevăratul bine comun este promovat atunci când societatea și guvernul, cu creativitate și respect strict pentru drepturile tuturor – așa cum am afirmat în numeroase ocazii – îi întâmpină, îi protejează, îi promovează și îi integrează pe cei mai fragili, neprotejați și vulnerabili”, se arată în scrisoarea Papei Francisc, scrisoare care a înfuriat administrația Trump, cu voci care l-au numit pe Francisc un reprezentant al mișcării woke.

În urmă cu o lună de zile, David Gibson, director al Centrului pentru Religie și Cultură de la Universitatea Fordham, scria un editorial în The New York Times în care-l numea pe Papa Francisc „profetul din epoca lui Trump”.

„Dorința de a avea un lider care să pună nevoile și interesele celorlalți – inclusiv ale celor mai puțin puternici – înaintea propriilor interese este resimțită mai ales de numeroșii americani de astăzi care caută cu disperare o lumină în întunericul lui Donald Trump.

Pentru că acest papă a apărut în fața unor tendințe globale periculoase care uneori au lăsat forțele democrației liberale să se clatine – naționalismul, populismul, dezinformarea, xenofobia, inegalitatea economică și autoritarismul. O lume fără un papă ca Francisc va semăna într-un fel cu o distopie hobbesiană, fără un profet care să ne arate îngerii buni sau un idealist sensibil care să ne arate o cale mai bună”, scrie profesorul britanic în editorialul său, subliniind faptul că liderul pontif a fost un critic constant al politicilor promovate de Trump, devenind mult mai dur în tonul său odată cu victoria acestuia în alegerile din noiembrie.

Papa Francisc, un critic al mișcărilor suveraniste

Într-un interviu acordat zilele trecute jurnalistei Christiane Amanpour, profesorul David Gibson susține că Papa Francisc a fost foarte clar în condamnarea naționalismului – mai ales a celui care se îmbracă în haine religioase. El a avertizat că acest tip de ideologie transformă religia într-o armă și lovește în solidaritate, compasiune și adevărul Evangheliei.

„Papa Francisc vede naționalismul modern ca o amenințare serioasă la adresa democrației și a valorilor creștine autentice. El avertizează că aceste mișcări – care se bazează pe frică, izolare și xenofobie – contrazic mesajul central al Evangheliei, care este deschiderea către celălalt, solidaritatea, compasiunea”, susține Gibson.

Aceasta nu a fost o temă nouă în discursurile fostului pontif. Încă din anul 2021, aflat într-o vizită oficială în Grecia, Papa Francisc a denunțat tentațiile populismului și ascensiunea mișcărilor naționaliste agresive. În mesajul său public acesta a lăudat Uniunea Europeană, ținta preferată a mișcărilor suveraniste.

„Timp de decenii, se părea că lumea învățase o lecție din numeroasele sale războaie și dezastre și se îndrepta încet spre diverse forme de integrare. De exemplu, exista visul unei Europe unite, capabilă să își recunoască rădăcinile comune și să se bucure de bogata sa diversitate. (…)

Cu toate acestea, zilele noastre ne oferă semne ale unei anumite regresii. Conflicte străvechi, considerate de mult îngropate, izbucnesc din nou, în timp ce naționalismul miop, extremist, resentimentar și agresiv este în creștere. În unele țări, un concept de unitate populară și națională influențat de diverse ideologii creează noi forme de egoism și o pierdere a simțului social sub pretextul apărării intereselor naționale”, a fost mesajul Sfântului Pontif.

Potrivit profesorului Gibson, Papa Francisc considera că aceste mișcări de naționalism-populist sunt periculoase pentru democrație, pentru unitatea umană și pentru pace, acesta fiind și motivul pentru care a fost atât de critic față de lideri precum Trump sau Bolsonaro. Mai mult, Suveranul Pontif a criticat faptul că aceste mișcări se pretind a fi creștine.

„Francisc este critic față de liderii politici care exploatează religia pentru a-și justifica ideologiile. Pentru el, creștinismul nu este un instrument al puterii, ci o responsabilitate de a sluji pe ceilalți, mai ales pe cei marginalizați. Papa a spus clar că zidurile, deportările în masă și retorica împotriva refugiaților sunt inacceptabile din punct de vedere moral. El pledează pentru o cultură a întâlnirii, nu a excluderii.

Francisc nu vorbește doar ca lider religios, ci ca un om care a văzut ce înseamnă dictatura și frica – el a trăit sub regimul militar din Argentina. De aceea respinge discursurile care glorifică forța, controlul și excluziunea”, a mai precizat profesorul David Gibson.

Sursa: Moștenirea politică a lui Papa Francisc. O voce împotriva mișcărilor suveraniste. „Profetul din epoca lui Trump” – Fanatik.ro

RECLAMĂ