Universitatea Craiova a încheiat sezonul cu o calificare în preliminariile Conference League, după barajul câştigat la loviturile de departajare cu U Cluj, însă oltenii acum pregătesc schimbări importante în cadrul lotului.Mihai Rotaru l-a convins deja pe portarul Silviu Lung jr. să semneze cu echipa sa, iar acum finanţatorul oltenilor pregăteşte şi alte lovituri importante. Pe lângă venirile planificate de staff-ul tehnic, Universitatea Craiova urmează să se şi despartă de fotbalişti de valoare.
Cea mai importantă plecare din vara acestui an ar putea fi cea a lui Alexandru Mitriţă. Fotbalistul are oferte importante din zona Golfului, iar Mihai Rotaru este dispus să îl lase să plece, fără să aibă pretenţii financiare.
Din informaţiile Orange Sport, Mihai Rotaru vrea ca echipa sa să se bazeze pe Alexandru Mitriţă în preliminariile Conference League, urmând ca fotbalistul să fie lăsat să plece în luna august către zona arabă.
„Eu ştiu că există interes din Arabia Saudită şi din Emiratele Arabe Unite pentru Mitriţă. Din Arabia Saudită, ar putea lua undeva la 2,5 milioane de euro pe an, iar în Emirate ar încasa cam 1,5 milioane de euro” , a dezvăluit şi Marius Şumudică.
În cariera sa, pe lângă FC Viitorul, Pescara, New York City şi PAOK, Alexandru Mitriţă a mai evoluat în Arabia Saudită la Al Ahli şi la Al Raed.
sursa: https://orangesport.ro/breaking-mitrita-pleaca-de-la-u-craiova-si-semneaza-cu-alta-echipa-unde-va-merge-fotbalistul-oltenilor-21611338?utm_source=prosport&utm_medium=cross&utm_campaign=Cross