Acasă STIRI SPORTIVE Mitriță nu poate trece peste ultima fază din Universitatea Craiova – FCSB:...

Mitriță nu poate trece peste ultima fază din Universitatea Craiova – FCSB: „Meritam cele 3 puncte”

68
0

Univesitatea Craiova și FCSB au remizat, scor 0-0, în etapa cu numărul 4 din play-off.

RECLAMĂ

Cele două rivale nu au riscat foarte mult în acest duel, chiar dacă a fost o atmosferă superbă pe „Oblemenco”. Peste 28.000 de spectatori au fost prezenți la derby-ul dintre Universitatea Craiova și FCSB.

Ce a spus Mitriță după Universitatea Craiova – FCSB 0-0

Vedeta gazdelor, Alexandru Mitriță (30 de ani), spune că oltenii meritau să câștige acest meci cu FCSB. Acesta nu își poate scoate din cap acțiunea de la ultima fază, când fundașul Carlos Mora a șutat în bară din apropiere:

„Am făcut un joc bun. Am avut posesia, iar când am pierdut mingea am recuperat-o repede. Felicitări, băieților. Am avut atitudine și cred că meritam cele trei puncte. Dacă jucam la fel ca azi și împotriva CFR-ului, nu cred că pierdeam. Păcat că n-am luat cele trei puncte. Am făcut un presing bun, am stat bine în teren, le-am închis spațiile.

Când am pierdut mingea, am recuperat-o foarte repede și am jucat-o în față. E frustrant când știi că ai avut victoria în mână, la ultima fază. Dar acest joc ne dă încredere. Ultimele două săptămâni au fost grele, dar suntem bucuroși pentru atitudinea de azi. Putem construi cu acest punct”, a declarat Alexandru Mitriță, după remiza dintre Universitatea Craiova și FCSB.

Remiză în Bănie

Universitatea Craiova și FCSB au dat-o la pace, scor 0-0, pe „Oblemenco”. Ambele echipe ar fi putut da lovitura pe final, dar Popescu și Târnovanu au fost la post. Fundașul dreapta Carlos Mora a avut o ocazie uriașă la ultima fază a meciului din Bănie. Mitriță a trimis puternic în fața porții, iar Mora a reluat în bară. Târnovanu era bătut, dar FCSB a scăpat basma curată.

Din aprilie 2021 nu mai terminaseră Universitatea Craiova și FCSB un meci la egalitate, fără goluri marcate. 

Ne apropiem de returul din play-off, iar lupta pentru titlu rămâne extrem de încinsă. Primele trei clasate sunt despărțite de numai trei puncte. Rămâne de văzut ce rezultat va obține CFR Cluj în această rundă.

Clasament play-off

A patra etapă din play-off se va încheia mâine, când este programat meciul CFR Cluj – Rapid. Iată cum arată acum clasamentul:

  1. FCSB – 36 puncte (golaveraj: +2)
  2. CFR Cluj – 33 puncte ( +3)
  3. Univesitatea Craiova – 33 puncte (+2)
  4. Universitatea Cluj – 29 puncte (-5)
  5. Dinamo – 29 puncte (-2) (singura echipă care a beneficiat de rotunjirea punctelor)
  6. Rapid – 27 puncte (0)

Program Universitatea Craiova în play-off

  • Etapa 1: Universitatea Craiova vs Universitatea Cluj 3-0
  • Etapa 2: Rapid vs Universitatea Craiova 1-2
  • Etapa 3: CFR Cluj vs Universitatea Craiova 2-0
  • Etapa 4: Universitatea Craiova vs FCSB 0-0
  • Etapa 5: Dinamo vs Universitatea Craiova
  • Etapa 6: Universitatea Cluj vs Universitatea Craiova
  • Etapa 7: Universitatea Craiova vs Rapid
  • Etapa 8: Universitatea Craiova vs CFR Cluj
  • Etapa 9: FCSB vs Universitatea Craiova
  • Etapa 10: Universitatea Craiova vs Dinamo

Program FCSB în play-off

  • Etapa 1: FCSB vs Rapid 3-3
  • Etapa 2: Dinamo vs FCSB 1-2
  • Etapa 3: FCSB vs Universitatea Cluj 1-0
  • Etapa 4: Universitatea Craiova vs FCSB 0-0
  • Etapa 5: FCSB vs CFR Cluj
  • Etapa 6: Rapid vs FCSB
  • Etapa 7: FCSB vs Dinamo
  • Etapa 8: Universitatea Cluj vs FCSB
  • Etapa 9: FCSB vs Universitatea Craiova
  • Etapa 10: CFR Cluj vs FCSB

Sursa: Mitriță nu poate trece peste ultima fază din Universitatea Craiova – FCSB: „Meritam cele 3 puncte” | Sport.ro

RECLAMĂ