Adrian Mititelu a primit dreptul de a-şi muta echipa înapoi pe stadionul «Ion Oblemenco». FC Universitatea poate evolua pe arena din Bănie până când se va soluţiona un alt dosar, judecat pe fond la Judecătoria Craiova, în care Adrian Mititelu cere despăgubiri financiare pentru investiţiile pe care le-a derulat în complexul «Ion Oblemenco». „Instanţa a admis ordonanţa şi a dispus reintegrarea până la soluţionarea dosarului de fond. Hotărârea este irevocabilă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dolj, Daniel Stanciu. Iată decizia instanţei: „Admite apelul. Schimbă în totalitate Sentinţa Civilă 11050/2013, în sensul că admite cererea de ordonanţă preşedinţială. Dispune reintegrarea Fotbal Club U Craiova SA în Complexul Sportiv ‘Ion Oblemenco’ până la data soluţionării irevocabile a cauzei având ca obiect instituirea dreptului de retenţie şi plata contravalorii lucrărilor de amenajare, modernizare şi îmbunătăţire a spaţiilor competiţionale şi de antrenament din cadrul Stadionului «Ion Oblemenco». Definitivă“.
Adrian Mititelu a declarat pentru Micapi: „Acum merg la tribunal să iau certificatul şi merg direct la «Oblemenco»“.
Rămâne de rezolvat acum problema proprietăţii, întrucât arena „Ion Oblemenco“ a intrat în proprietatea Companiei Naţionale de Investiţii pentru reconstrucţia complexului.
Contactată telefonic, Lia Olguţa Vasilescu a declarat: „Eu nu am nimic împotrivă să respectăm o decizie a instanţei, foarte surprinzătoare de altfel, dar posesia stadionului nu mai este la municipalitate, ci la Compania Naţională de Investiţii. Cu alte cuvinte, hotărârea instanţei e opozabilă municipalităţii, dar nu şi CNI şi celorlalte entităţi asociate. Am explicat de nenumărate ori că municipalitatea şi Consiliul Local nu mai au vreun drept de posesie asupra stadionului, dar Mititelu a preferat să dea primăria în judecată, fără să priceapă că nu primăria dispune asupra posesiei bunului. Eu permit accesul pe stadion, dar nu ştiu dacă şi celelalte entităţi care nu au fost chemate în instanţă vor fi de acord. Aştept ca şi Adrian Mititelu să-şi retragă afirmaţiile că eu controlez instituţii ale statului şi fac presiuni asupra justiţiei, când a primit un cadou atât de surprinzător pentru oricine”. sursa: micapi.ro