Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. De bani. Fănel Bogos, milionarul care a mers până la premierul Ilie Bolojan ca să-l demită pe şeful DSV Vaslui, a dat sute de mii de euro mită unei reţele formate din rezervişti ai serviciilor şi politicieni. Toţi l-au asigurat că au influenţa necesară pentru a-i rezolva problemele, dar l-au lăsat cu buza umflată. Până să ajungă să facă trafic de influenţă, Bogos a încercat metode mai brutale. L-a lovit cu o cană în cap pe Mihai Ponea, directorul DSV care îi este şi cumătru. Omul de afaceri a fost acum reţinut. Iar şeful PNL Vaslui, care i-a făcut intrarea la premier, este cercetat sub control judiciar.
Fănel Bogos a recurs la şpăgi şi a ajuns până la premierul Bolojan pentru a obţine demiterea lui Mihai Ponea din fruntea Direcţiei Sanitar Veterinare Vaslui, potrivit DNA. Ponea este naşul de botez al fiicei lui Bogos. Dar directorul DSV nu a ţinut cont de cumetrie, când milionarul vasluian a apelat la el pentru că un focar de salmonella i-a decimat ferma de păsări. Omul de afaceri ar fi vrut ca statul să îl despăgubească.
„Tot scandalul a plecat de la bani, mulți bani. Câteva milioane de euro, subvenții pe care Bogos voia să le obțină de la stat. Doar că dosarele pentru despăgubiri s-au oprit aici, la sediul DSVSA Vaslui. Directorul Mihai Ponea nu i le-a aprobat, din cauza unor nereguli descoperite la controalele din teren. Cei doi chiar s-ar fi luat la bătaie, în biroul directorului”, a transmis reporterul Observator Cristi Popovici.
„Mi-a dat cu o cană în cap că am refuzat să-i aprob acel dosar de despăgubire. Asta s-a întâmplat acum câteva luni, a sărit la bătaie, într-adevăr”, a declarat Mihai Ponea, director DSVSA Vaslui.
„Eu n-am nicio relaţie de duşmănie cu cumătrul. Să-i dea Dumnezeu tot ce vede mai bun la mine”, a spus la rândul său Fănel Bogos.
Fănel Bogos:”Eu plec cu poliția, tu pleci cu popa”
În interceptările din dosar, omul de afaceri recunoaşte că este în război cu şeful DSV Vaslui şi a apelat la o reţea de influenţă pentru a scăpa de el.
Fănel Bogos: „I-am zis, bă, plecăm odată amândoi! Eu plec cu poliția, tu pleci cu popa, du-te dracului de-aici de panaramă! Că am ajuns să lucrez cu 4-5 canale de tot felul de securiști”.
Primul „canal” a fost cel politic. A început prin a-i trimite cadouri şefului PNL Vaslui, Mihai Barbu.
Fănel Bogos: „Hai să zicem, 80 de pulpe. 20 de cartoane de 20, să fie oul cu două gălbenușuri. Brânză maturată vreo 3-4 kile, brânză de burduf 10 kile”.
Fănel Bogosar fi plătit milioane ca să ajungă la premier
Potrivit datelor din dosar, Mihai Barbu a intervenit în favoarea lui Fănel Bogos la preşedintele ANSVSA. Cum nu a găsit înţelegere, a mers mai departe. Trezorierul partidului liberal i-a aranjat o întâlnire cu Ilie Bolojan.
„Domnul Barbu, preşedintele PNL Vaslui, a solicitat o audienţă la primul-ministru. La Palatul Victoria, nu în Modrogan. Discuţia a durat 15 minute, nu mai mult, nu 4 ore. Evident nu i-a promis nimic”, a declarat Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Omul de afaceri ar fi plătit milioane ca să ajungă la premier, arată interceptările procurorilor.
Mihail Aniţei: „Degeaba a mai dat un milion jumate’ de euro ca să-l pună față-n față cu Bolojan. Răspunsul lui Bolojan, după 4 ore, a fost: prea multe bube în cap, nu mă bag! Deci știm când s-a dus în Modrogan, știm ce s-a discutat, știm tot”.
Şeful PNL Vaslui a fost audiat, la DNA şi ulterior plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Liberalii au anunțat că la-u suspendat din toate funcțiile din partid.
Rețea formată din rezervişti ai serviciilor secrete, oameni de afaceri și jurnaliști
A doua reţea prin care a încercat să-l dea jos pe şeful DSV l-a avut în vârf pe europarlamentarul Rareş Bogdan. S-a izbit şi aici de un refuz.
Aşa s-a că îndreptat către o reţea formată din rezervişti ai serviciilor secrete, oameni de afaceri cu infuenţă, un fost procuror militar şi chiar jurnalişti locali pentru a-l ajuta în războiul cu şeful DSV. Spăgile, de ordinul sutelor de mii de euro, erau deghizate în contracte de consultanţă, potrivit DNA. În schimb, a fost asigurat că Ponea va fi înlăturat fie prin fabricarea de dosare penale, fie prin intervenţii politice.
Aniţei Mihail: „Tu știi că eu când îți spun o vorbă, e vorbă! Luăm masa la Cotroceni direct, da? Sau luăm masa la unul din sediile de partide și nu se mai apropie nici dracu’ de tine! Când vrei tu, cum vrei tu și Stănescu şi Grindeanu”.
Fănel Bogos este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui şi ouă din România. Şi furnizor pentru mari lanţuri de magazine. Firmele sale au avut însă multe probleme, de-a lungul anilor.
„144 de controale au facut inspectorii sanitar veterinari în ultimii doi ani la cele aproape 30 de ferme pe care Bogos le are în zona Moldovei, unde au fost gasite o sumedenie de nereguli. La aceasta, din Muntenii de Jos, au fost aduse păsări din exterior care au îmbolnăvit de salmonella tot lotul existent. Drept urmare, toți cei 200.000 de pui au fost sacrificați. De asemenea au fost distruse şi 6 milioane de ouă”, a transmis reporterul Observator Cristi Popovici.
99 de naşi la botezul unuia dintre copiii lui Bogos
Bogos este un personaj ieşit din tipare şi în viaţa privată. A avut 99 de naşi la botezul unuia dintre copii.
De pomină a rămas şi alt episod. Supărat că fiul său nu l-a invitat la nuntă, milionarul a organizat o nuntă separată, cu invitaţi, dar fără miri.







