Acasă Monden Mirela Constantin: „Iubesc să pozez!”

Mirela Constantin: „Iubesc să pozez!”

910
0

Este tânără, frumoasă și proaspăt divorțată. Mirela Constantin este una dintre cele mai îndrăgite membre ale Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” și un artist care a reușit să își construiască o carieră în domeniul în care evoluează prin forțe proprii și multă muncă. Recent, interpreta de muzică populară a divorțat de fostul soț, Ciprian Tapotă, după o căsnicie care a durat mai bine de 5 ani și în urma căreia a rezultat un băiețel, dar spune că a învăţat să treacă peste momentele dificile din viaţa sa, iar în prezent se concentrează foarte mult pe carieră.

RECLAMĂ

Publicul o cunoaşte urcând pe scenă îmbrăcată de fiecare dată în costume tradiţionale foarte frumoase, interpretând melodii care ajung la sufletul celor care  iubesc muzica populară, dar puţine persoane ştiu că Mirela Constantin iubeşte rochiile elegante şi iubeşte să-şi conceapă singură hainele. Mai mult, interpreta de muzică populară ar putea să facă oricând o carieră în modelling, pentru că îi place foarte mult să pozeze, iar fizicul o ajută. „Sunt un om modest. Mi se întâmplă de foarte multe ori să mi se spună «Vai dar ce rochiță frumoasă ai! De la ce firmă este?», dar eu nu știu de la ce firmă sunt, și nu neapărat că nu mă uit la etichetă sau la preț, dar îmi place să îmbrac exact ceea ce îmi place și atunci nu contează dacă este de firmă sau nu. Îmi este foarte drag să pozez. Acest lucru l-am descoperit atunci când am fost la o casă de modă din Târgu Jiu, pentru că voiam să îmi comand o rochie pentru un eveniment. Fetelor de acolo le-a plăcut de mine, ne-am împrietenit și m-au întrebat dacă aș vrea să fiu imaginea lor și dacă vreau să pozez pentru noul lor catalog. De fiecare dată mă duc cu schițele mele și fetele se străduiesc să facă modelele. Îmi place să desenez și dacă aș avea timp mai mult, aș avea nevoie de un croitor personal. Eu visez noaptea și realizez ziua”, a spus Mirela Constantin pentru emisiunea „Poveştiri adevărate”.

Investeşte foarte mult în costumele populare

Chiar dacă în hainele de  zi cu zi nu obişnuieşte să investească foarte mulţi bani, în ceea ce priveşte costumele populare, lucrurile stau altfel. Mirela Constantin spune că acestea reprezintă averea ei. „De fiecare dată încerc să port doar ceea ce îmi place, nu contează eticheta. Nici nu cred că aș investi foarte mulți bani în haine, investesc foarte mulți bani în costumele mele populare, în întreținerea lor, pentru că ele reprezintă o parte din averea mea. Pe cele mai multe încerc să le recondiționez și să le mai ajustez. Nu le-am numărat niciodată, dar am foarte multe, cred că am peste 50”, a spus interpreta. sursa: gorj-domino.com

RECLAMĂ
Articolul precedentMai multe blocuri din Craiova nu vor avea căldură
Articolul următorMititelu a câştigat, dar a greşit pârâtul