Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul Universității Craiova, a reacționat după „remontada” reușită de olteni în meciul din prima etapă a grupelor din Cupa României Betano, scor 4-1 contra echipei din Liga 3, Sănătatea Cluj.
La finalul meciului, Rădoi a ținut să clarifice mai multe lucruri, în legătură cu posibila sa plecare de la echipă, conflictul cu suporterii după remiza „albă” cu Metaloglobus, dar și asistența scăzută pe „Ion Oblemenco” la meciul din Cupă.
Mirel Rădoi, după meciul cu Sănătatea Cluj din Cupa României: „Nu degeaba e competiția surprizelor”
„Nu neapărat mai greu. Ne-am marcat singuri gol. Nu degeaba e competiția surprizelor. N-am avut emoții, credeam că putem să dăm gol. Ei duc foarte bine meciurile până în minutul 75, după aceea au probleme din punct de vedere fizic.
A fost greu să luăm informațiile pentru acest meci. E o echipă bună, felicitări, le mulțumim că au acceptat să vină aici! Din punct de vedere fizic, tehnic, chiar și tactic, ne așteptam să nu avem mari probleme.
Cu jucătorii care au intrat, am încercat să mărim ritmul posesiei. Mi-au spus jucătorii că au ceva probleme cu mingea, care e diferită de cea din Liga 1. Nu că asta ar fi o scuză.
Cred că în fiecare meci în parte avem ceva de învățat. Pentru mine, și la schimbarea ghetelor, că mai glumesc cu jucătorii, picioarele sunt problema. E diferită mingea, nu ești obișnuit, e OK, dar nu asta a făcut ca noi să avem probleme personale. În minutul 33 aveam 14 greșeli personale”, a declarat Mirel Rădoi, la emisiunea „Digi Sport Special”.
Referitor la faptul că suporterii au aplaudat la reușita Sănătății Cluj, tehnicianul oltenilor a punctat: „Eu am luat aplauzele ca și cum ne-au încurajat pe noi, chiar dacă adversarii au dat gol. Depinde cum vedem acest lucru”.
Mirel Rădoi a comentat și zvonurile cum că și-ar fi dorit să plece de la Universitatea Craiova: „Nu și nici nu mă interesează. Asta trebuie să întrebați conducerea. Eu nu sunt obligat să răspund. Am eu vreo responsabilitate pentru orice informație care apare?”.
Mirel Rădoi: „Nu sunt obligat să fiu de acord cu părerea nimănui”
Mirel Rădoi a prefațat și derby-ul cu Rapid, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
„Într-adevăr, este cea mai pragmatică echipă în deplasare. Mă uitam pe procentul de situații și ocazii transformate în gol, următoarea este Petrolul, de când a venit Neagoe. Rapid are 73% dintre situații care se termină cu gol. E o echipă foarte bine organizată defensiv, nu întâmplător are cea mai bună apărare.
Jucând și acasă, va trebui să le oferim ceva spații, iar ei pot activa foarte ușor tranzițiile pozitive, cu jucătorii pe care îi au. Avem dorința să fim între primele echipe, de la etapă la etapă. Primul obiectiv este calificarea în play-off, ca să putem spera la obiective îndrăznețe”.
Referitor la asistența scăzută de pe „Ion Oblemenco”, Mirel Rădoi a tras concluziile: „În primul rând, nici anul acesta și nici anul trecut suporterii nu au venit la meciurile din grupă, pentru că au ceva cu formatul grupei din Cupă.
După meciul cu Metaloglobus, a fost o neînțelegere, cineva a crezut că un jucător de-al nostru a înjurat galeria. Nu s-a întâmplat acest lucru, a fost o discuție normală.
Cumva, imaginea asta de lipsă a rezultatelor încerc să le-o explic jucătorilor altfel. În ultimele trei meciuri, noi n-am pierdut. Eu trebuie să văd și lucrurile astea, indiferent ce spun alții.
Nu sunt obligat să fiu de acord cu părerea nimănui. Când a fost liniște, indiferent de rezultate? Așa suntem noi, oltenii, de asta trăim cu pasiune orice lucru care se întâmplă aici, la Craiova”.
Sursa: Mirel Rădoi a lămurit situația de la Universitatea Craiova: „Nu sunt obligat să fiu de acord”







