Acasă Stiri Ministrul de Interne, Marcel Vela: ‘Din 15 iunie urmează o nouă etapă...

Ministrul de Interne, Marcel Vela: ‘Din 15 iunie urmează o nouă etapă de relaxare’

313
0

Din 15 iunie urmează o nouă etapă de relaxare, a anunțat, sâmbătă, ministrul de Interne, Marcel Vela, care a precizat că totul se va decide în funcție de analiza statistică epidemiologică.

RECLAMĂ

Marcel Vela a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că românii merită această relaxare pentru că „au avut grijă, au protejat viața celor dragi, au realizat că viața este poate cel mai scump lucrul cel mai important dar de la Dumnezeu”.

„Cred că merită acum cu prisosință să se bucure de viață. Pentru a treia etapă de relaxare vor fi multe surprize plăcute. (…) Cu siguranță vor fi bine primite de populație, dar vreau să precizez că (măsurile – n.r.) sunt în funcție și de analiza statistică epidemiologică, de consultarea specialiștilor în boli infecțioase”, a spus ministrul de Interne.

Vela a mai spus că se bazează pe responsabilitatea românilor, astfel încât să nu crească numărul de îmbolnăviri în România și „din 15 iunie să trecem spre o normalitate cât mai dorită și mai apropiată de ceea ce estimăm fiecare dintre noi”.

Întrebat dacă va urma o nouă etapă de relaxare, Marcel Vela a răspuns: „Da! Din 15 iunie va urma o nouă etapă de relaxare”.

sursa: Mediafax , Antena3.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentDublarea alocațiilor, în pericol! Ludovic Orban, anunț de ultim moment! „Fac apel la parlamentari să nu mai voteze pomeni”
Articolul următorCruzime juvenilă. Doi copii au dus un câine pe bloc, apoi l-au aruncat în gol. Poliția a deschis dosar penal