Militarul care a căzut de pe cal la parada de 1 Decembrie a fost dat pe mâna procurorilor.
Superiorii susţin că atât jandarmul care a comis greşeala, dar şi un alt coleg al său au primit „presupunerea rezonabilă” că ar fi comis o infracțiune.
Ba mai mult, pentru că au stricat grav imaginea Jandarmeriei Române, cei doi vor fi dați în judecată şi obligaţi să plătească daune.
Imaginile cu bărbatul care a alunecat în timp ce încerca să se suie pe şa au devenit virale pe internet, iar de atunci instituţia a demarat o anchetă internă.
Conform unor surse din anchetă, citate de Antena 3, militarul nu ar fi fost instruit, iar procurorii urmează să stabilească dacă el ştia să instruiască un cal.
În plus, este posibil să fi fost chiar băut jandarmul. El nu a fost testat cu etilotestul atunci.
Direcţia de Jandarmi a sesizat Parchetul militar cu privire la incidentul produs de 1 Decembrie cu jandarmul care a căzut de pe cal.
Dosarul a ajuns luni la Parchetul militar şi a fost înregistrat.
S-a deschis dosar pentru încălcarea regulilor de însoţire şi securitate.
Un militar cade de pe cal în timpul paradei de 1 Decembrie, în București
Scene demne de cascadorii râsului în timpul pregătirilor paradei de 1 Decembrie. Un militar încearcă să se urce pe cal, dar cade în cap, în nordul Capitalei.
Un trecător a filmat întregul moment și imaginile au ajuns virale pe conturile de socializare.
În video putem observa cu bărbatul încearcă să se urce pe cal, dar se dezechilibrează și cade în cap. Chiar și calul s-a speriat de momentul în care militarul își pierde echilibrul. Colegul său a încercat să intervină, dar fără succes.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/militar-cazut-cal-parada-2-decembrie-dosar-procurori-622968.html