Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a reacționat, după meciul de baraj cu ”U” Cluj, scor 1-1 (5-4 d.l.d.).
În urma rezultatului din Bănie, Universitatea Craiova va evolua în tutlui doi preliminar din Conference League în vară.
Mihai Rotaru a reacționat, după meciul cu ”U” Cluj: ”Ce se întâmplă e împotriva naturii”
La finalul meciului cu ”U” Cluj, Mihai Rotaru și-a spus încă o dată nemulțumirea legată de barajul pe care a trebuit să-l joace Universitatea Craiova împotriva ardelenilor, grupare din play-out.
”Dacă ai muncit un sezon întreg și termini pe podium nu poți să dai un baraj cu echipa de pe locul 10. Cu tot respectul, pot fi accidentări, poate tu te-ai bătut la titlu până în ultima etapă, poate te-ai bătut la cupă. Vii și dai un meci de baraj care este împotriva spiritului competiției. Ce întâmplă e împotriva naturii.Este o anomalie. Joci tot sezonul, după care încă 10 meciuri. Nu poți să joci într-un singur meci toată munca ta de un sezon cu locul 10. Au investit 7 milioane de euro, au avut buget și tu vii cu 12 milioane de euro. E un singur meci, se poate întâmpla orice. Aceasta a fost a 31-a etapă.
Să nu uităm să ne bucurăm de fotbal. Chiar dacă nu am avut un meci consistent, nu a fost o diferență clară, victoria a fost dulce. A creat unitate între suporteri, jucători și toți din jurul Universității Craiova.
În minutul 119 nu mai gândești. Îți e teamă și de umbra ta. Am mai avut o experiență în play-off-ul grupelor europene cu Beer Sheva, când în minutul 104 am condus cu 1-0, eram calificați, iar în minutul 105 am fost egalați.
Dacă mai erau 2-3 penalty-uri cred că eram mulți pe la urgențe prin Craiova. Au fost emoții normale. Munca noastră de 30 de etape a fost în bocancul lui Nistor, din păcate”, a spus Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.
Posibilii adversari ai Universității Craiova, în turul doi preliminar al Conference League
- Neman Grodno (Belarus)
- Ilves Tampere (Finlanda)
- Urartu (Armenia)
- Derry City (Irlanda)
- Botev Plovdiv (Bulgaria)
- La Fiorita (San Marino)
- HB Torshavn (Insulele Feroe)
- BK Hacken (Suedia)
- Connah’s Quay (Țara Galilor)
- Sumgayit FK (Azerbaidjan)
- sursa: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/mihai-rotaru-nu-s-a-abtinut-dupa-barajul-cu-u-cluj-o-anomalie-2984033