Acasă STIRI SPORTIVE Mihai Rotaru, criză de nervi! A intrat peste jucători în vestiar: „Gata,...

Mihai Rotaru, criză de nervi! A intrat peste jucători în vestiar: „Gata, nu mai merge așa!”

320
0

Potrivit unor surse ale Gazetei, patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a mers în vestiar la finalul meciului cu U Cluj (1-1) și i-a certat pe jucători pentru căderea din repriza secundă. Oltenii au fost egalați în prelungiri, după ce Koljic irosise o mare ocazie, și au pierdut astfel două puncte.

RECLAMĂ

Mihai Rotaru s-a săturat să-i mai cauționeze pe jucătorii Universității Craiova. Din informațiile Gazetei Sporturilor, patronul juveților a făcut o criză de nervi la finalul ultimului meci susținut în campionat. 

Atunci când, deși a controlat o bună parte din partida de la Cluj, contra lui U, și a avut 1-0 pe tabelă din minutul 31 (Bancu), formația din Bănie n-a reușit să-i dea adversarului lovitura de grație. Mai mult, în final (90+1), s-a văzut egalată de fostul său jucător, Dan Nistor, iar Andrei Ivan a fost eliminat (90+5).

Cei mai importanți jucători ai Universității au dezamăgit la Cluj

După fluierul final, relatează surse GSP.ro, Rotaru a mers la vestiare și le-ar fi pus în vedere jucătorilor: „Așa nu mai merge. Din acest moment aveți credit zero! Fiecare va fi monitorizat și evaluat, nu vom ține cont de nume„. 

În Dealul Feleacului, tocmai „greii” echipei pregătite de Corneliu Papură, respectiv Alex Mitriță, căpitanul Nicușor Bancu, Andrei Ivan, Alex Crețu și Raul Silva au dezamăgit cel mai tare. De asemenea, Markovic, în finalul primei părți, și Elvir Koljic, chiar înaintea golului egalizator al ardelenilor, au irosit ocazii mari de a „închide” conturile.

Jucătorilor Craiovei le e greu să „îmbrace” salopeta

Marea problemă? Aceeași din ultimii ani. Jucătorii Craiovei nu prea sunt dispuși să „îmbrace” salopeta când situația o impune. Potrivit statisticilor wyscout.com, ei au câștigat în prima repriză 46 la sută din duelurile susținute. Procentajul pe ansamblul părții secunde: 35 la sută.

Căderea, destul de abruptă, a început după minutul 60 al partidei: de la la 45%, în acea perioadă a jocului, la 30% în momentul fluierului final. Cele mai multe dueluri pierdute: Bancu (10), Crețu (13) și Mitriță (14).

Dragoș Bon: „Nu vrem să fim noi surpriza neplăcută”

Oltenii joacă miercuri în Cupă, la Tunari, prilej să se revanșeze oarecum față de suporteri. Însă secundul lui Papură, Dragoș Bon, a avertizat în privința stării gazonului: „Ne așteaptă un meci dificil, terenul e impracticabil și vreau să subliniez acest aspect. Nu e normal ca o competiție pe care noi o tratăm foarte serios și care este foarte importantă pentru fotbalul românesc să fie găzduită de astfel de stadioane. Pune în pericol integritatea jucătorilor și anulează spectacolul„.

Bon a mai spus: „Tunari pare o echipă organizată defensiv, care nu pune prea mult accent pe partea ofensivă în partidele cu echipele mai bune din Liga 2. Trebuie să intrăm montați, motivați, să nu le dăm nicio șansă. Cupa e competiția surprizelor și nu vrem să fim noi surpriza neplăcută”.

sursa: https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/cutremur-in-vestiarul-universitatii-craiova-712589.html?utm_source=top-stories&utm_medium=intern&utm_campaign=stories-link

RECLAMĂ
Articolul precedentSinucidere suspectă în cartierul bogaților din Capitală! Primele imagini de la fața locului
Articolul următorVedeta care s-a plimbat aşa pe stradă, FĂRĂ RUŞINE! Până şi Delia a ……….