Acasă STIRI SPORTIVE Mihai Rotaru a intrat în direct și a explicat ce l-a determinat...

Mihai Rotaru a intrat în direct și a explicat ce l-a determinat să-l aleagă pe Coelho ca antrenor principal la Craiova: „De mai mult timp am creionat ce căutăm”

23
0

Mihai Rotaru a surprins pe toată lumea alegându-l pe Filipe Coelho ca antrenor principal, după plecarea lui Mirel Rădoi, într-un moment în care echipa se luptă pentru titlu. Portughezul, aproape necunoscut internaţional, are un parcurs neobişnuit: a început ca secund în Angola, a antrenat în ligile inferioare portugheze şi Liga 2, înainte de a deveni mâna dreaptă a lui Paulo Bento la echipe naţionale şi cluburi internaţionale.

Mihai Rotaru a rupt tăcerea şi a recunoscut cum a fost instalat Filipe Coelho la Universitatea Craiova

După această mutare, Mihai Rotaru a explicat în premieră cum s-a ajuns la această decizie şi ce criterii au stat la baza alegerii lui Filipe Coelho. Patronul a subliniat că a fost urmărit un profil clar de antrenor: tânăr, străin, dintr-o şcoală de fotbal recunoscută internaţional şi cu experienţă în formarea grupurilor. De asemenea, Rotaru a insistat pe faptul că selecţia a fost făcută în baza referinţelor şi recomandărilor venite din mai multe direcţii din fotbalul european.

„Bine că nu e un minus pentru noi (n.r. – Angelescu a spus că plecarea lui Rădoi e un plus pentru Rapid). Este profilul dorit. De mai mult timp am creionat ce căutăm, dacă pleacă antrenorul principal, şi am dezvoltat profilul antrenorului străin.

Prima condiţie: antrenor străin. Noi, cu antrenori străini, am câştigat singurele trofee de când sunt la Universitatea Craiova, vorbim despre cele două Cupe ale României, o Supercupă şi „finala” campionatului. Au fost Mangia, Bergodi şi Ouzounidis.

Un antrenor tânăr, până în 50 de ani, ca să fie din şcoala nouă de antrenori, care să spună ceva în fotbalul mondial – aici vorbim despre Spania, Germania, Italia, Portugalia.

Am exclus de pe lista noastră „nume”, că dacă un antrenor din primele cinci campionate vine în România şi are şi nume, atunci vine pentru bani, nu pentru performanţă.

Acestea au fost principalele criterii. Am avut o listă lungă cu nume din Germania, Bosnia, Portugalia, Suedia. Din Bosnia, nu, că era un bosniac născut în Germania.

Am avut discuţii în cadrul CA şi alegerea noastră primă a fost Filipe Coelho, pentru că am avut referinţe foarte bune din Portugalia. Mario Felgueiras nu l-a cunoscut înainte, avem noi relaţii foarte bune în fotbalul portughez, iar din toate direcţiile au venit referinţe foarte bune.

A fost secundul lui Bento timp de şapte ani şi ştim cine e Bento, ştim sistemul clădit de el. A fost principalul asistent, principalul secund al lui Bento. Îl avem şi pe Arteta, fost secund al lui Guardiola. Nu a câştigat trofee, dar Arteta e Arteta.

Este un produs al şcolii portugheze de fotbal, noua şcoală portugheză de fotbal, este un tip speaker la multe workshop-uri în lume şi nu doar în Portugalia, în Brazilia, în vestul Europei. E un tip extrem de pregătit, e un tip cu personalitate, ştie să ţină grupul şi e un lider recunoscut. Acestea au fost elementele care ne-au convins.

(n.r. Antrenează 3-5-2?) Bineînţeles, 3-5-2, 5-3-2, e un antrenor în care credem şi e ales pe un profil creionat înainte”, a spus Mihai Rotaru, la Prima Sport 1.

Sursa: Mihai Rotaru a intrat în direct și a explicat ce l-a determinat să-l aleagă pe Coelho ca antrenor principal la Craiova: „De mai mult timp am creionat ce căutăm” – Playsport

Lasă un răspuns