Acasă STIRI SPORTIVE Mihai Leu a fost internat, din nou, de urgență, la Institutul Clinic...

Mihai Leu a fost internat, din nou, de urgență, la Institutul Clinic Fundeni din București. Ultimele detalii despre starea de sănătate a fostului campion

315
0

Mihai Leu a ajuns din nou la Institutul Clinic Fundeni, pentru a două oară în ultima lună. Medicul său curant, Prof. Irinel Popescu, a dat detalii, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, despre starea de sănătate a fostului campion național.Fostul campion mondial de box şi campion naţional de raliuri, Mihai Leu, a fost internat de urgenţă, luni seară, la Institutul Clinic Fundeni şi a fost preluat tot de cunoscutul medic Prof. Irinel Popescu, după ce pacientul a declarat că a vărsat de mai multe ori pe parcursul zilei. 

RECLAMĂ

Fostul boxer a primit medicamentaţie şi a fost stabilizat. 

Evoluţia, în această dimineaţă, este favorabilă, a declarat, pentru Antena 3 CNN, chiar medicul care îl îngrijeşete. 

Pacientul de 55 de ani, aflat în evidență Institutlui Clinic Fundeni de 10 ani, de când a fost diagnosticat cu cancer, are o stare generală bună în aceste momente.

Fostul boxer a primit medicamentaţie şi a fost stabilizat. 

Evoluţia, în această dimineaţă, este favorabilă, a declarat, pentru Antena 3 CNN, chiar medicul care îl îngrijeşete. 

Pacientul de 55 de ani, aflat în evidență Institutlui Clinic Fundeni de 10 ani, de când a fost diagnosticat cu cancer, are o stare generală bună în aceste momente.

A fost hidratat, nu mai varsă şi i s-a reluat şi tranzitul intestinal. Profesorul a spus, însă, că, cel mai probabil, îl va ţine intenat pe pacient mai multă vreme. Acesta nu exclude o spitalizare pe toată perioada verii, astfel încât un astfel de episod să nu se mai intâmple. 

Vă reamintim, pe 11 mai fostul campion a ajuns tot la Fundeni, în urma unor complicaţii apărute de la intervenția chirurgicală avută în această primăvară la Spitalul Militar din București.

sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/mihai-leu-internat-din-nou-urgenta-fundeni-bucuresti-medic-curant-stare-sanatate-711501.html

RECLAMĂ
Articolul precedentMarcel Ciolacu intervine ferm: dosarul caracatiței lui Florian Coldea să fie discutat în CSAT
Articolul următorAdrian Mititelu, despre interesele generalilor SRI în fotbalul românesc