Mihai Cosmin a fost găsit fără viaţă, în pădure, la Iaşi. Acum o lună absolvise facultatea de Farmacie. Un prieten l-a găsit spânzurat, medicii chemaţi de urgenţă nu au mai putut face nimic pentru tânăr.
Un tânăr originar din judeţul Bacău, proaspăt absolvent al UMF Iaşi, a fost găsit spânzurat într-o pădure din municipiul Iaşi, trupul său fiind descoperit de un prieten.
Tânărul se numeşte Mihai Cosmin Braiş, avea 27 de ani şi era originar din localitatea Buhuşi, judeţul Bacău.
Cel care l-a descoperit este un prieten, în pădurea Ţicău, acesta alertând autorităţile prin intermediul numărului de urgenţe 112.
Tânărul a absolvit în acest an Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Iaşi şi urma să susţină în aceste zile examenul de licenţă.
Pe 27 iunie, în ziua ceremoniei de absolvire, Braiş a scris pe pagina sa de facebook că “în sfârşit“ a terminat facultatea, postând şi o fotografie alături de părinţi şi de fratele său.
Mama tânărului lucrează în Elveţia.
Poliţiştii ieşeni susţin că nu cunosc motivul acestei sinucideri, dar că, împreună cu procurorii, continuă cercetările în acest caz.
Sursa: observator