Maria Loga se consideră o persoană înstărită, cu două fiice și cinci nepoți. Cu toate acestea, din viața artistei lipsește un bărbat pe care nu l-a avut niciodată. Soarta a făcut-o să treacă prin două căsnicii, ambele încheiate prin divorț.
Maria Loga, o îndrăgită interpretă în vârstă de 62 de ani, mărturisește că a fost lipsită de dragostea bărbaților din viața ei. După două căsătorii, spune că nu a simțit dragostea de care avea nevoie. Își dorea să aibă o familie adevărată, lucru pe care nu l-a simțit în copilărie
Maria Loga a vorbit despre căsniciile care nu au mers
Maria Loga a mărturisit că de la atâtea dezamăgiri i s-a tăbăcit pielea, iar acum se așteaptă la orice, de la oricine. Artista s-a obișnuit să aibă parte de lucruri mai puțin plăcute în viață și a fost foarte dureros pentru ea când a fost dezamăgită de oamenii dragi ei.
Cu toate că știe că adevărul doare, ea îl spune cu voce tare, deoarece nu îi place să vorbească pe la spate, iar din acest motiv multe persoane o consideră un om rău.Din păcate, artista, din momentul în care s-a născut, până în prezent nu a avut puterea exemplului unui bărbat și i-au lipsit bunicii foarte tare.
„Mi s-a tăbăcit pielea de atâtea dezamăgiri câte am avut în viaţă şi acum mă aştept la orice, de la oricine. M-am obişnuit, a fost dureros când te dezamăgesc oamenii dragi, pe care i-ai ţinut aproape de suflet, atunci durerea e mare, e cumplit. Dar toate trec şi vin. S-a spus despre mine că sunt un om rău, total neadevărat! În spatele acestei etichete care mi s-a pus de către unii, adevărul e altul. Spun lucrurilor pe nume, nu-mi place minciună. Adevărul doare, dar eu îl spun cu voce tare, nu-mi place să vorbesc pe la spate.
Atunci, din cauza asta spun că sunt rea. Eu, de când m-am născut şi până acum, nu am avut puterea exemplului unui bărbat. Mi-au lipsit bunicii, cel din partea mamei a murit când aveam doi ani, cel din partea tatălui a fost un străin în viaţa mea, apoi tata la fel, a lipsit cu desăvârşire din viaţa mea. M-am căsătorit foarte devreme, la 19 ani, după terminarea liceului. În relaţia de 13 ani am fost mereu singură şi fără sprijin, n-am simţit mâna unui bărbat care mă sprijină în momentele grele, că mă ocroteşte. A venit a doua căsnicie, tot eu am fost cea puternică. Primul soţ avea alte activităţi şi îşi neglija familia, implicit pe mine, cel de-al doilea era mai sensibil, mai tăcut, mai liniştit. Tot timpul nu am simţit puterea aceea unui bărbat pe care să mă pot sprijini în momentele grele.”, a mărturisit Maria Loga, conform gorjonline.
După ce prima căsătorie cu Victor Loga a eșuat, ea s-a căsătorit cu Constantin Măgureanu, pentru a demonstra că poate avea un bărbat cu șapte ani mai tânăr decât ea. Căsătoria fostului ei soț nu a durat mult, dar nici a ei cu Constantin Măgureanu.
„Chiar a fost dragoste, l-am iubit, eram îndrăgostită. Şi am făcut doi copii minunaţi din dragoste! Dar nu a fost împărtăşită, nu a fost suficient să iubească doar unul. Singurul regret şi singura mea dorinţă pe care n-am putut să mi-o îndeplinesc este că, neavând o familie în copilărie, mi-am dorit enorm de mult să am familie. O familie adevărată, frumoasă şi închegată. Şi n-a fost să fie. Este foarte greu, eu am luptat de una singură. Sunt mulţumită că am dobândit în timp dragostea oamenilor.”, s-a confesat artistă.
Ce a mai declarat artista despre căsniciile eșuate
Cu toate că a avut parte de căsnicii eșuate, artista consideră că iubirea este cel mai frumos sentiment și că primul ei soț a făcut-o să simtă acest lucru la cea mai mare intensitate.
„Iubirea înfrumuseţează sufletul! Te calmează, te linişteşte, îţi dă siguranţă. Nu cred că există om care să nu-şi dorească să fie iubit, şi la rândul lui să dăruiască iubire. Aia nu sunt oameni, sunt seci! Iubirea face parte din noi, este cel mai înălţător sentiment pe care îl poartă omul în suflet. Este minunat să te îndrăgosteşti, să ţii la cineva, să primeşti iubire. Am pus suflet, m-am dăruit total, m-am căsătorit la 19 ani din dragoste”, a mai spus Maria Loga.
sursa:https://www.kfetele.ro/mi-s-a-tabacit-pielea-de-atatea-dezamagiri-maria-loga-a-vorbit-despre-casniciile-care-nu-au-mers-artista-si-a-deschis-sufletul-in-fata-tuturor-20306451?utm_source=fb-post&utm_medium=kfetele&utm_campaign=https://kfetele.ro/mi-s-a-tabacit-pielea-de-atatea-dezamagiri-maria-loga-a-vorbit-despre-casniciile-care-nu-au-mers-artista-si-a-deschis-sufletul-in-fata-tuturor-20306451&fbclid=IwAR3rWHA5XB9vHgz33gTBbBuUvN_VE0eLV5sQhn4nWVLa57eKEaZyI0RMAc8