Acasă Monden Mărturisiri dureroase! ”Regina Întunericului” a cedat după atât de multe lovituri. Gabriela...

Mărturisiri dureroase! ”Regina Întunericului” a cedat după atât de multe lovituri. Gabriela Lucuțar a fost nevoită să ceară ajutorul: ”Sunt obosită psihic”

80
0

Gabriela Lucuțar și-a deschis sufletul pentru Spynews.ro și face mărturisiri dureroase. După ce a clacat în urma problemelor din ultima perioadă, ”Regina Întunericului” a ales să ceară ajutorul specialiștilor. Chiar dacă familia o sprijină constant, Gabriela Lucuțar a simțit nevoia de sprijin de specialitate. Ce spune însă despre un nou început în viața ei și despre viitorul său?

RECLAMĂ
  • Gabriela Lucuțar, mărturisiri dureroase
  • ”Regina Întunericului” face declarații exclusive
  • A cerut ajutorul pentru că a clacat

Fără doar și poate atunci când vorbim despre Gabriela Lucuțar vorbim despre o femeie puternică, iar asta nu doar prin prisma meseriei pe care o are, ci și prin faptul că viața nu a fost întotdeauna ușoară pentru ea, dar a reușit să treacă cu bine peste tot.

”Regina Întunericului” face mărturisiri dureroase! A cedat și a cerut ajutorul

Ultima perioadă nu a fost cea mai fericită pentru ”Regina Întunericului”, căci, după 20 de ani de căsnicie, ea și tatăl celor trei copii au ales să pună punct mariajului și să o ia din nou de la capăt. Nu a fost deloc atât de simplu, iar Gabriela Lucuțar spune că din cauza faptului că a clacat a trebuit să apeleze și la ajutorul specialiștilor.

”Nu m-ai întrebat întâmplător, întotdeauna am fost cel mai bun psiholog al meu. Dar pentru că am avut foarte multe încercări în ultima vreme, fix alaltăieri am cerut ajutorul unui specialist în psihologie. Sigur că am clacat puțin și am nevoie de ajutor, deși copiii mei mă susțin foarte mult și mă încurajează”, a spus Gabriela Lucuțar pentru Spynews.ro.

”Regina Întunericului” ne-a spus că a trebuit să ceară ajutor de specialitate deoarece simțea că are nevoie de acest lucru, cu toate că știe că familia îi e aproape mereu, mai ales cei trei copii.

”Acum copiii mei sunt părinți pentru mine, familia mă susține foarte mult. Sunt și eu om, sunt o singură persoană, așa mică cum mă vezi, am momentele mele de oboseală, iar în acest moment sunt obosită psihic”, a mai declarat ea.

E pregătită Gabriela Lucuțar pentru un nou început? Vrea să iubească iar?

Gabriela Lucuțar nu este încă complet vindecată, dar speră ca, într-o zi, să poată iubi din nou. Totodată, susține că nu mai crede că se va căsători, deși nu exclude această posibilitate în viitor, dacă va întâlni omul potrivit.

Ea speră că va apărea cineva în viața ei care să o facă fericită și consideră că, deși e mamă, nu crede că un bărbat s-ar putea da înapoi din acest motiv.

”Nu pot să spun ce va fi, nu știi niciodată cum vor decurge lucrurile. Niciodată să nu spui niciodată.Cu privire la căsătorie, eu una nu cred că m-aș mai căsători vreodată. Nu spun „nu”, nu am de unde să știu. Îmi doresc să fiu fericită și pe partea asta și sunt convinsă că o să găsesc, că am o energie foarte bună, sunt muncitoare. Chiar dacă am trei copii, eu nu cred că asta va fi un impediment pentru cineva”, a mai spus ea.

De asemenea, ”Regina Întunericului” își dorește să cunoască un bărbat adevărat, în care să aibă încredere și care să o sprijine la fel cum știe ea să-l sprijine pe cel de lângă ea.

”Trebuie să găsesc un bărbat adevărat. Am nevoie de un bărbat, nu un băiețel, nu un băiat, nu un copil pe care să-l cresc eu, ci de un bărbat care să mă susțină așa cum știu eu să-l susțin pe cel de lângă mine. Cum știu eu să-l ajut pe cel de lângă mine, îmi doresc un bărbat care să mă susțină, să mă iubească. Eu am foarte multă iubire de oferit, sunt o femeie foarte sinceră, căreia îi place viața asta și îmi doresc să-mi refac viața”, ne-a mai spus ea.

Sursa: Mărturisiri dureroase! ”Regina Întunericului” a cedat după atât de multe lovituri. Gabriela Lucuțar a fost nevoită să ceară ajutorul: ”Sunt obosită psihic” / VIDEO | Spynews.ro

RECLAMĂ