Declaraţii emoţionante ale martorilor tragediei aviatice din Munţii Apuseni. Localnicii au povestit că au găsit victimele cu lacrimile îngheţate pe faţă. Bărbatul care a găsit-o pe studenta de 23 de ani fără suflare s-a întors în locul unde avionul a aterizat forţat. El a pus acolo o cruce pentru tânără, dar şi pentru pilotul Adrian Iovan.
„Când am ajuns în zona unde s-a prăbuşit avionul, noi am strigat şi ei au strigat la rândul lor. Aşa am reuşit să dăm de ei. Aveau o lanternă aprinsă. Aveam şi noi lanterne la noi şi aşa am reuşit să ajungem la ei. Acolo am găsit o domnişoară întinsă pe jos şi trei domni, în picioare. Am anunţat autorităţile să vină să ne ajute să îi luăm de acolo. Le-am spus şi unde este zona în care s-a prăbuşit avionul„, a povestit bărbatul care a găsit victimele accidentul aviatic din Munţii Apuseni.
Despre studenta decedată, unul dintre salvatori a declarat că „fata era îngheţată cu totul. (…) Era îngheţată faţa, bobii la och, gura, mâinile, tot. Lacrimile erau îngheţate”.
VEZI ŞI: Accident AVION: primele IMAGINI după prăbuşirea avionului
Pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion, studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti, şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni, de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
Adrian Iovan ar fi cerut amânarea zborului de luni, după ce ar fi fost identificate unele probleme, la inspecţia tehnică a aeronavei, însă medicii au fost de acord să plece spre Oradea, pentru că transplantul era urgent, pilotul spunând: „Măcar să trecem de zona muntoasă”, susţin surse medicale. sursa: romaniatv.net