Victoria lui Nicușor Dan apare și în marile publicații ale lumii. Ce scriu cei de la BBC, The Guardian, CNN, Politico sau TASS despre succesul acestuia în fața lui George Simion
Succesul lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale din România apare în ultimele ore și pe site-urile marilor publicații ale lumii. Jurnaliștii de la BBC, The Guardian, CNN, Politico sau TASS scriu despre succesul primarului Capitalei în fața lui George Simion la scrutinul de duminică.
Victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale din România, pe prima pagină a unor site-uri ca BBC, The Guardian, CNN, Politico sau TASS
În urmă cu 24 de ore, România a votat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru a decide între George Simion și Nicușor Dan. Câștig de cauză a avut primarul Capitalei. Acesta a întors scorul din primul tur și a obținut 53,60 % din voturi, adică 6.168.642 milioane. El l-a învins pe candidatul AUR, George Simion, care a fost votat de 46,40% din cei participanți la urne, adică 5.339.053 de voturi.
Succesul spectaculos al edilului Capitalei a avut ecouri și în presa internațională. După turul 1 de pe 4 mai, prima șansă îi revenea lui George Simion. Din această cauză, cei de la Politico remarcă faptul că duminică a fost raportată o surpriză la alegerile din România.
”După o uriașă surpriză, România a ales un președinte centrist, după o campanie intensă în care alegătorii păreau probabil să propulseze un alt populist de extremă dreapta la conducerea unei mari țări europene.
Deși a ocupat locul doi în primul tur de acum două săptămâni, la distanță de contracandidatul său, primarul moderat al Bucureștiului, Nicușor Dan, a câștigat la o distanță 8 procente în fața rivalului său radical, George Simion, care și-a recunoscut înfrângerea luni dimineață, după ce inițial s-a declarat câștigător”, scrie Politico.
Peste ocean, CNN merge pe aceeași idee a unui rezultat surprinzător. Americanii descriu victoria lui Nicușor Dan drept una dintre marile surprize ale momentului, în politica europeană. ”Candidatul pro-UE al României îl învinge pe rivalul său de extremă-dreapta și câștigă alegerile prezidențiale”, a scris duminică noaptea site-ul de peste ocean.
TASS: ”Nicușor Dan câștigă alegerile prezidențiale din România, dar pierde în diaspora”
Rezultatul alegerilor din România a ajuns și în vizorul presei din Rusia. TASS remarcă succesul acestuia la ”general”, dar observă cum George Simion a obținut mai multe voturi în străinătate.
”În timp ce Dan a obţinut o victorie convingătoare în România, în rândul românilor care au votat în străinătate, el a pierdut în faţa lui Simion. Astfel, după numărarea a 82 la sută din buletinele de vot din diaspora românească, Simion are 55,12% din voturi, în timp ce Dan are 44,88%”, notau cei de la TASS, în timp ce voturile încă se numărau.
Și site-urile importante din Marea Britanie alocă prima pagină alegerilor din România. BBC remarcă, de asemenea, că primarul Nicuşor Dan l-a învins pe George Simion în cursa tensionată pentru preşedinţia României. Britanicii spun că Nicuşor Dan a câştigat alegerile, deşi Simion a fost mult în faţă în diaspora.
”Primarul liberal și pro-UE al Bucureștiului, Nicușor Dan, a făcut față unei provocări puternice din partea unui naționalist român de dreapta pentru a câștiga președinția după luni de turbulențe politice”, notează site-ul.
Cei de la The Guardian remarcă și ei faptul că ”centristul Nicuşor Dan își învinge rivalul de extremă dreapta la alegerile prezidenţiale din România”.