Un băiat de 11 ani din Drobeta-Turnu Severin, care a fugit de la şcoală de dorul părinţilor, în timp ce se afla într-un centru de plasament, a fost găsit după ore bune într-o intersecţie.
Copilul, care locuieşte într-un centru de plasament cu sora lui din cauza neglijenţei părinţilor, îşi dorea să meargă acasă.
Mama copiilor susţine că vrea să-i ia acasă cât mai repede, însă autorităţile vor să se asigure că minorii nu vor fi în pericol.
Marian, în vârstă de 11, ani a plecat de la şcoală în timpul orelor, după ce a cerut să meargă la toaleta, a ieşit din şcoală pe la intrarea profesorilor şi nu s-a mai întors.
Era a treia zi de când venea la şcoală, la solicitarea centrului de asistenţă a minorilor. Când a dispărut, cadrele didactice au anunţat imediat Poliţia.
Câteva ore mai târziu, băiatul a fost găsit aproape de ieşirea din Drobeta-Turnu Severin. Le-a spus poliţiştilor că voia să ajungă acasă, într-o localitate aflată la 50 de kilometri de municipiu.
„A fost identificat de patrula de jandarmi în sensul giratoriu din zona Podul Gruii. Minorul a fost audiat, nu prezenta urme de violenţă şi a declarat că n-a fost victima unei infracţiuni”, spun reprezentanţii Poliţiei.
Copilul fusese de curând instituţionalizat împreună cu sora sa mai mică, părinţii fiind acuzaţi de neglijenţă.
Mama spune că vrea să-i ia cât mai repede înapoi acasă. Deocamdată, cei doi minori au rămas în centrul de primire în regim de urgenţă pentru copiii exploataţi. Sora lor mai mare a născut un bebeluş pe care l-a lăsat şi ea în grija statului.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/baiat-fugit-centru-plasament-drobeta-turnu-severin-dor-parinti-626738.html