Marele compozitor Horia Moculescu va fi înmormântat duminică, la Cimitirul Bellu. Începând de vineri, trupul neînsuflețit va fi depus la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București, a transmis Uniunea Compozitorilor din România.
Marele compozitor Horia Moculescu va fi înmormântat duminică, la Cimitirul Bellu. Începând de vineri, trupul neînsuflețit va fi depus la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București, a transmis Uniunea Compozitorilor din România.Moculescu s-a stins din viaţă pe 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani. A fost unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi compozitori ai muzicii uşoare româneşti, cu o carieră de peste şase decenii.
De-a lungul vieţii, a compus aproximativ 500 de melodii, multe dintre ele devenind şlagăre, precum “Salcia”, “Inima ta” şi “Anul 2000”. A fost recompensat cu peste 200 de premii, iar în 2008 a primit Marele Premiu al UCMR pentru întreaga activitate.
Pe lângă activitatea componistică, Horia Moculescu a fost pianist, interpret vocal şi realizator TV. Între 2009 şi 2013, a prezentat emisiunea „Atenţie, se cântă!” la Televiziunea Română, promovând muzica românească în interpretări live. A publicat două volume autobiografice: „Doar atât mi-am amintit” (2011) şi „Aş mai avea ceva de spus”, apărută cu câteva zile înainte de decesul său.
A colaborat cu numeroşi artişti consacraţi, precum Angela Similea, Mirabela Dauer, Aurelian Andreescu şi Corina Chiriac, contribuind la lansarea şi consolidarea carierelor acestora şi a avut o influenţă majoră asupra evoluţiei muzicii uşoare româneşti încă din anii \”50.
Moştenirea sa artistică rămâne vie în memoria publicului şi în patrimoniul muzicii româneşti.
Sursa: Marele compozitor Horia Moculescu va fi înmormântat duminică, la Cimitirul Bellu







