Joi seară, la Filarmonica „Oltenia“, a avut loc a doua Gală „Ilie Balaci”, eveniment organizat de DJST Dolj, Primăria Craiova şi AJF Dolj. În cadrul acesteia au fost premiaţi cei mai buni jucători ai anului 2019, dar şi cei mai prolifici arbitri din Liga Judeţeană.
Un anunţ important l-a emis în această seară primarul Craiovei, Mihail Genoiu. Acesta, împreună cu fiica regretatului Ilie Balaci, Lorena Balaci, vor încerca să inaugureze până la finalul anului o statuie din bronz cu fostul număr opt al Craiovei Maxima. Edilul a anunţat când va fi gata şi proiectul stadionului de Atletism.
„Eu, împreună cu Lorena Balaci, ne gândim la mai multe soluţii, pentru ca la anu să realizăm o statuie în bronz a lui Ilie Balaci, care să fie amplasată pe esplanada stadionului. Arena din Craiova, împreună cu stadionul de atletism care va fi inaugurat la finalul lunii aprilie vor realiza cea mai mare şi mai spectaculoasă bază sportivă din România. Până la sfârşitul anului ne dorim ca această statuie să fie inaugurată”, a decarat Mihail Genoiu.
Sursa: gds