Marcela Fota este în culmea fericirii! Interpreta de muzică populară s-a afișat într-o ipostază emoționantă pe rețelele de socializare, iar fanii au reacționat pe loc.
Marcela Fota a trecut prin multe perioade dificile, mai ales după ce și-a pierdut soțul, dar mereu i-au fost alături familia și prietenii. Au susținut-o necondiționat, iar acum artista și-a revenit după pierderea suferită. Interpreta de muzică populară are o mulțime de prieteni, printre care se numără și Stana Stepănescu.
Cele două au o relație specială de prietenie, iar recent s-au revăzut și au imortalizat momentul. Marcela Fota a publicat o fotografie cu buna ei amică și a dorit să împărtășească cu fanii ei una dintre cele mai mai bucurii ale vieții: aceea de a deveni mamă.
„Stana Stepănescu și minunea din burtică”, a fost mesajul scris de Marcela Fota, la una dintre fotografiile cu Stana Stepănescu, care urmează să devină mămică.
Marcela Fota, aspru criticată din cauza noului iubit
La ceva timp după ce și-a pierdut soțul, Marcela Fota a reușit să treacă peste pierderea suferită și a decis să dea o nouă șansă iubirii. Artista a început o nouă relație, dar a fost aspru criticată când fanii au aflat detalii despre noul bărbat din viața ei.
Iubitul cântăreței este cu 22 de ani mai tânăr decât ea, iar acest lucru a stârnit un val de controverse și relația lor nu a fost văzută cu ochi buni. Însă, Marcela Fota nu a ținut cont de gura cârcotașilor și pare cât se poate de fericită alături de iubitul tinerel.
„Am considerat că este exact ce îmi trebuia la momentul respectiv. Tată pentru copilul meu acasă nu vreau, consider că sunt suficient de pregătită să-l cresc singură.
M-a mai binecuvântat Dumnezeu și cu un copil bun, foarte cuminte, foarte ascultător, foarte educat, foarte matur. Am considerat că mă pot bucura de anumite lucruri fără prea mari obligații și așa am început acea poveste”, a declarat Marcela Fota în cadrul emisiunii online În oglindă.
sursa:https://ciao.ro/marcela-fota-in-culmea-fericirii-minunea-din-burtica-a-vrut-sa-stie-toata-lumea/