Artista populară Marcela Fota a spus recent ce părere are despre căsătorie și recunoaște că nu are de gând să mai facă acest pas. Interpreta trăiește de ceva timp o relație cu un afacerist care este cu 22 de ani mai tânăr. Chiar dacă la sfârșitul anului trecut apăruseră zvonuri cu privire la despărțire, Marcela Fota a confirmat că încă este împreună cu iubitul ei.Marcela Fota se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație.
Marcela Fota a spus ce părere are despre căsătorie
Marcela Fota a fost extrem de sinceră și a făcut o serie de dezvăluiri despre viața sa intimă, fără rețineri. Cu toate acestea, însă, deși are foarte mulți admiratori, puțini dintre aceștia au înțeles exact ce se întâmplă în viața sa amoroasă. Astfel, sinceră din fire, vedeta a făcut o serie de dezvăluiri despre acest aspect, explicând că se va gândi serios să-și refacă viața alături de un bărbat abia atunci când fiul ei, David, se va maturiza mai mult.„Eu mă bucur de el (n.r. – David, fiul ei) și încerc să mă pregătesc de momentul în care se va desprinde, când va apărea o iubită și alte priorități în viața lui și poate atunci o să mă gândesc și eu serios la a-mi reface viața, adică a locui cu un bărbat. Până în momentul de față prefer să le trăiesc în liniște”, a explicat Marcela Fota în emisiunea Cristinei Șișcanu.
În ceea ce privește o nouă căsătorie, Marcela Fota susține că nu mai are de gând să facă acest pas. Amintim că artista are la activ un mariaj, fostul ei soț murind în urmă cu mai bine de trei ani, în urma unui infarct.
„Nu, nu mă văd căsătorită. Eu foarte greu m-am trecut în acte și cu tatăl lui David! Ne-am trecut în acte când David avea 10 ani. Nu mi-e frică de această hârtie, însă eu mi-am dorit foarte tare copil și tatăl lui David mai fusese căsătorit, avea doi copii dintr-o căsătorie anterioară”, a mai precizat vedeta.
Ce spune Marcela Fota despre relația cu iubitul tinerel
De asemenea, Marcela Fota a vorbit și despre începutul poveștii de dragoste cu iubitul ei, care este cu 22 ani mai tânăr decât ea, fără a da însă prea multe detalii despre ce se întâmplă, de fapt, între ei în prezent, precizând doar că sunt bine.„Sunt o femeie liberă majoră cu un bărbat liber și major. Ce e rău în asta? Poate eu aveam nevoie de un bărbat tânăr să mă resusciteze puțin și să îmi dea altfel de trăiri ca pot să depășesc un moment. Poate bărbatul respectiv avea nevoie de o femeie mai matură, mai stabilă… Dacă eu și acest bărbat a fost să ne întâlnim și să trăim o poveste, așa a fost.Nu am umblat eu că trebuie să-mi găsesc unul de 20 de ani sau el că trebuie să-și găsească una de 40. Așa a fost întâmplarea. A fost o trăire care nu cred că a afectat pe nimeni, ba chiar mi-a făcut mie bine și lui. Suntem foarte ok”, a încheiat Marcela Fota.
SURSA https://www.bzi.ro/marcela-fota-a-spus-ce-parere-are-despre-casatorie-cum-decurge-relatia-cu-iubitul-tinerel-4906283?utm_source=RADIOBZI&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post&fbclid=IwAR1cqGCjGc2LtYhy1mkUtTdCN0HdEIqic6-PtpDIgFad6mRH2IdvE0O-W4g