Acasă Stiri Marcel Ciolacu, ironic după demisia Vioricăi Dăncilă: ”Suntem devastați de această pierdere,...

Marcel Ciolacu, ironic după demisia Vioricăi Dăncilă: ”Suntem devastați de această pierdere, dar sper că vom trece cu bine peste acest șoc”

311
0

Marcel Ciolacu a comentat ironic demisia Vioricăi Dăncilă din Partidul Social Democrat: ”Suntem devastați de această pierdere, dar sper că vom trece cu bine peste acest șoc!”

RECLAMĂ

”Am văzut abordarea, după Ion Iliescu și Adrian Năstase, cam toți președinții care au fost la PSD și-au făcut partide, partidulețe. Vă anunț oficial că voi stopa acest traseu de președinți care își fac partide și eu, Marcel Ciolacu, un nou partid.

Unicul partid din care fac parte și voi face parte este PSD (…) În rest, suntem devastați de această pierdere, dar sper că vom trece cu bine peste acest șoc”, a declarat Marcel Ciolacu pentru ct100.ro.

Viorica Dăncilă a demisionat din PSD după 26 de ani: „De astăzi sunt membru al unei formațiuni politice noi”

Ieri, Viorica Dăncilă a anunțat că demisionează după 26 de ani de carieră politică în PSD. 

”Cred că mulți dintre d-vs v-ați întrebat dacă mai există o șansă ca România să ne aparțină. Mi-am pus și eu, de nenumărate ori, această întrebare, și da, cred cu convingere că acest lucru se poate realiza. Cum? Doar dacă fiecare dintre noi luăm decizii radicale.

”După 26 de ani de carieră politică în PSD, m-am hotărât să o iau de la capăt”

Eu am luat acum această decizie. După 26 de ani de carieră politică în PSD, m-am hotărât să o iau de la capăt. De astăzi sunt membru al unei formațiuni politice noi. Partidul Națiune Oameni Împreuna”(NOI). Un partid tânăr, cu oameni tineri, dar valoroși, oameni care au decis să nu mai stea deoparte.

Nu a fost ușor ca după 26 de ani în care am activat în Partidul Social Democrat să fac acest pas. L-am făcut însă pentru că NU mă mai regăsesc în PSD, nu mai rezonez cu deciziile pe care actuala conducere le ia. Nu eu i-am trădat, ei ne-au trădat pe mulți dintre noi, au dezamăgit încrederea acordată de foarte mulți români. Mi-am asumat activitatea mea publică, cu bune și rele. De aceea, sunt convinsă că revenirea mea în politică va atrage și multe critici. Însă, ca un om care își iubește țara, ca un bun român, nu pot sta deoparte când văd că lucrurile nu merg bine.

”Am revenit în politică pentru a crea consens”

Nu am ales să revin în politică pentru a crea sau a întreține divergențe cu cineva sau pentru a ataca celelalte formațiuni politice, chiar dacă am fost atacată cu încrâncenare și agresivitate, chiar din interiorul partidului din care făceam parte. Am revenit în politică pentru a crea consens, pentru un vis mai vechi în care politica poate fi și altfel, o politică în care interesul personal și cel de partid să fie înlocuit cu interesul național.

Acest tip de abordare, de gândire politică, pe care o apreciez, pe care o susțin și care mă definește, am regăsit-o în rândul membrilor Partidului ”Națiune Oameni Împreună”(NOI).

Am găsit aici oameni care nu au mai făcut politică, oameni serioși, cu experiență relevantă în domeniile lor de activitate. Viziunea lor bazată pe patriotism, adevăr, consens, comuniune, credință autentică, se identifică cu viziunea mea, cu ceea ce îmi doresc pentru România și pentru români.

”A venit vremea să ne unim forțele, pentru ca România să fie un stat respectat”

Am făcut acest pas având convingerea că, indiferent dacă am mai făcut sau nu politică, indiferent în ce partid am activat, fiecare avem datoria de a ne implica, dacă ne dorim un viitor mai bun.

Este imperios necesar ca toți cei care credem în România, toți cei care credem că împreună putem reinventa destinul țării noastre, să ne conjugăm eforturile și să avem o viziune unitară.

A venit vremea să ne unim forțele, pentru ca România să fie un stat respectat, un stat modern și european, un stat în care soarta fiecărui român să conteze. Toți cei care ne dorim o altă abordare, toți cei pentru care interesul național este realmente mai presus de interesul personal sau interesul politic, astfel încât EU, TU, EA, EL să devină NOI, NOI cei care avem o inimă care vibrează la unison pentru România, nu mai avem voie să stăm deoparte”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook. 

sursa:https://www.antena3.ro/politica/marcel-ciolacu-ironic-demisie-viorica-dancila-634228.html

RECLAMĂ
Articolul precedentDupă ce a fost agresată chiar în fața soțului său, Ioana Năstase a povestit ce s-a întâmplat, de fapt, în noaptea cu pricina la restaurant. Cu greu, a povestit prin ce chin a trecut „Mi-a tras fermoarul de la bluză și…”Ce a urmat este teribil!
Articolul următorDouă accidente grave în această dimineață, în Capitală. O persoană a murit iar o alta a fost grav rănită