Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat sâmbătă, după Conferinţa de Securitate de la Munchen, că pacea în regiune trebuie să fie construită prin implicarea tuturor actorilor relevanți.
„Nimeni nu-şi doreşte pacea mai mult decât Ucraina. Şi noi, în Moldova, ne dorim pacea – ne dorim o pace durabilă şi care să ne menţină în lumea liberă. O astfel de pace nu se poate decide fără Ucraina, şi nici fără Europa”, a spus Maia Sandu, potrivit News.ro.
Afirmația Maiei Sandu în contextul în care Donald Trump a purtat convorbiri telefonice separate atât cu Vladimir Putin, cât şi cu Volodimir Zelenski. Incertitudinea privind implicarea Europei în discuţii a generat îngrijorări în rândul liderilor UE, care au insistat că nu poate exista o pace durabilă fără participarea Europei.
De asemenea, șefa statului Republicii Moldova a subliniat și importanţa unităţii europene ca fundament al păcii, securităţii şi prosperităţii.
În marja conferinţei de la Munchen, Maia Sandu a discutat cu mai mulţi oficiali prezenţi la eveniment, printre care preşedintele Consiliului European, António Costa, preşedintele Estoniei, Alar Karis, preşedintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, cancelarul Austriei, Alexander Schallenberg, ministrul canadian al Afacerilor Externe, Melanie Joly.
Sursa: Maia Sandu, mesaj ferm la Munchen: „Pacea nu se poate decide fără Ucraina și Europa” – HotNews.ro