Gigi Becali, replică inedită la Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici despre plecarea lui Alexandru Mitriță de la Universitatea Craiova
Gigi Becali a oferit în exclusivitate pentru FANATIK o reacție surprinzătoare cu privire la o posibilă plecare a lui Alexandru Mitriță de la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru a transmis, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, că Mitriță poate părăsi gruparea din Bănie în cazul unei oferte avantajoase pentru jucător și club.
Gigi Becali, replică inedită despre potențiala plecare a lui Alexandru Mitriță la Universitatea Craiova
Gigi Becali a primit vestea de la moderatorul Horia Ivanovici cu reticență. În loc să se bucure că o rivală în lupta pentru titlu își poate pierde starul, patronul celor de la FCSB i-a explicat fondatorului FANATIK că valoarea lui Mitriță poate scădea înaintând cu vârsta.
În plus, Becali a înaintat și scenariul în care formația condusă de Mihai Rotaru poate deveni mai puternică prin întăriri. Latifundiarul a dat ca exemplu performanțele obținute chiar de FCSB după transferul golgheterului Florinel Coman și accidentarea căpitanului Darius Olaru.
„El când a zis că sunt șanse bune să plece Mitriță s-a referit că pleacă în străinătate. (Horia Ivanovici: Craiova nu îl va mai avea pe Mitriță, va fi mai slabă!) Hai, băi, Horia tu crezi că o echipă stă într-un jucător? (Horia Ivanovici: E totuși Mitriță!)
E totuși Mitriță, dar Mitriță nu mai îmbătrânește sau ce? Coman era Coman! Așa se spunea și la noi: ‘Aoleu, Coman! Aoleu, Aoleu, Olaru!’ A plecat și Coman. S-a accidentat și Olaru. Am luat și campionatul. Ne-am dus și în cupele europene.
Scenariul lui Becali despre Craiova fără Mitriță
Nu stă o echipă într-un singur jucător. Slăbește, dar poate se îngrașă! Poate să se îngrașe! Băi, Horia, noi nu știm angrenajul. E adevărat că dădea goluri. Dar poate că în poziția aceea le trebuie și un jucător de anvergură, care să facă faza defensivă. Noi nu știm!
Sau poate ia doi jucători în angrenaj care sunt mai utili pentru echipă. Noi nu putem să știm. Dar nu mă interesează! Ce mă interesează pe mine de Craiova?!”, a declarat Gigi Becali, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, duminică, pe 25 mai.
Sursa: Gigi Becali, replică inedită despre plecarea lui Alexandru Mitriță de la Universitatea Craiova