Frumoasa prezentatoare Magda Pălimariu care prezintă rubrica Meteo la Pro TV, a anunțat că pleacă din România și se mută în Norvegia. Vedeta a bifat anul trecut cea de-a doua căsătorie, alesul ei fiind Ionuţ Eriksen, șeful Camerei de Comerț Româno-Norvegiene. Odată cu plecarea Magdei Pălimariu de la Pro TV, locul ei va fi luat de Iulia Pârlea, care are o experiență de peste 20 de ani în televiziune și radio.
O prezență încântătoare, Magda Pălimariu este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de la noi și se bucură de un mare succes. Frumoasa brunetă și-a construit o carieră foarte interesantă, fiind o persoană foarte muncitoare și dedicată, însă acum este gata să treacă la un alt nivel. Telespectatorii au ajuns să o îndrăgească foarte mult după ce au văzut-o seară de seară la jurnalul Știrilor Pro TV. Și totuși ea a decis să pună punct acestei etape profesionale din viața ei și chiar va părăsi România, după ce anul trecut s-a căsătorit.
Magda Pălimariu și soțul ei pleacă din România
Așadar, internauții și fanii au avut parte de un anunț neașteptat din partea frumoasei vedetei. Magda Pălimariu a mărturisit pe pagina sa de Facebook că urmează să se mute din România. Și aceasta deoarece șatena și soțul ei vor pleca în Norvegia, țara natală a partenerului ei de viață.Mi-ați tot scris în ultima perioadă și vreau să vă zic aici, tuturor, că ne vom vedea în continuare și abia aștept să mă reîntâlnesc cu voi! Însă este adevărat că în următoarea perioadă voi fi mai mult plecată din țară, dar știți că rubrica meteo face parte din viața mea și nu o să renunț la întâlnirile cu voi! Așadar, în următoarea perioadă voi sta mai mult timp în Norvegia, să mă bucur de locurile frumoase de aici, să petrec mai mult timp în țara din care face parte familia mea acum și să mă acomodez cu clima și felul în care trăiesc oamenii în aceste locuri. Vă îmbrățișez cu drag pe toți și ne vedem aici și pe Instagram în continuare”, a scris Magda Pălimariu.
Cu toate că nu va mai fi prezentă pe micile ecrane, prezentând vremea la ProTv, Magda Pălimariu le-a promis fanilor că va rămâne la fel de activă pe rețelele de socializare. În același timp, vedeta este nerăbdătoare să facă această schimbare în viața ei și să îmbrățișeze tranziția la noul climat. Magda Pălimariu, care este la cea de-a doua căsătorie, a decis să își urmeze soțul în țara sa natală. Ionuţ Eriksen este președintele Camerei de Comerț Româno-Norvegiene și directorul unei rețele de clinici și laboratoare stomatologice în Norvegia și Ungaria.
Cine o înlocuiește pe frumoasa prezentatoare
Anunțul plecării vedetei de televiziune nu i-a luat prin surprindere pe cei de la Pro TV. Astfel, în locul Magdei Pălimariu a fost adusă Iulia Pârlea. Cu o experiență de peste 20 de ani în televiziune și radio, Iulia va fi prezentă la rubrica meteo și va aduce ultimele noutăți celor de acasă.
Sunt emoționată, dar nu pentru că mă aflu în fața camerelor de filmat, ci pentru că am intrat în familia PRO TV. Am descoperit aici o echipă minunată, oameni profesioniști care m-au primit cu multă căldură și cărora vreau să le mulțumesc! Sunt sigură că vom face echipă bună împreună, iar pentru mine, faptul că mă aflu aici, este o împlinire profesională și abia aștept să mă întâlnesc cu publicul Pro”, a declarat Iulia Pârlea.
sursa:https://www.bzi.ro/magda-palimariu-pleaca-din-romania-frumoasa-prezentatoare-se-muta-in-tara-sotului-ei-4411854?utm_source=RADIOBZI&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post&fbclid=IwAR1eVWwQQHrXp_CZqq310bi2sOLBWZ-gC8xNcZ35OkVH9vuIEmN-rJ-HvQY