Acasă Stiri Ludovic Orban, mesaj pentru industria ospitalității. Când se redeschid restaurantele

Ludovic Orban, mesaj pentru industria ospitalității. Când se redeschid restaurantele

600
0

Premierul Ludovic Orban le-a transmis oamenilor de afaceri din industria ospitalităţii, care au cerut insistent redeschiderea afacerilor, că, dacă se va putea, măsurile de restricţie vor fi relaxate, ”dacă nu, nu”.

RECLAMĂ

Prezent sâmbătă la Vatra Dornei, premierul a fost întrebat ce le răspunde celor care au afaceri în industria HoReCa şi care au cerut relaxarea măsurilor restrictive care le afectează afacerile, în special redeschiderea restaurantelor. Ludovic Orban le-a transmis proprietarilor de restaurantecă se vor lua măsuri de repornire doar dacă acest lucru va fi posibil, în funcţie de evoluţia epidemiei de COVID-19. 

„Am avut consultări repetate cu reprezentanţii industriei ospitalităţii, foarte multe runde de întâlniri şi la fiecare întâlnire le-am spus: Dacă se poate, da. Dacă nivelul de răspândire a virusului nu va depăşi anumite limite, se va putea, dacă nu, nu. Oricum, va trebui să aşteptăm evoluţia pentru că măsurile le-am luat din 15 în 15 zile, în mod gradual, am aşteptat să vedem efectul ca să nu apară o creştere semnificativă a numărului de îmbolnăviri”, a spus prim-ministrul.

Ludovic Orban a precizat că, în situaţia în care va apărea o creştere a numărului de îmbolnăviri, autorităţile „mai stopa” relaxările de restricţii pe care le au în plan și starea de alertă ar putea fi prelungită din nou.

sursa: antena3.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentÎn iunie a plouat cât în 4 luni. Cod portocaliu până duminică dimineață în majoritatea țării
Articolul următorMama surorilor de 6 și 7 ani înecate în barajul Pârcovaci se ruga de pompieri: „Lăsați-mă să o văd!”