Premierul Ludovic Orban le-a cerut prefecților să amplifice controalele, pentru a asigura respectarea regulilor de protecție a sănătății oamenilor, în contextul creșterii numărăul de infectați cu coronavirus din ultima săptămână
- Orban a cerut intensificarea controalelor şi la terase, restaurante, benzinării şi cluburi
- Premierul a mai cerut intensificarea controalelor în transportul public
Premierul a mai cerut intensificarea controalelor în transportul public, la metrou și în trenuri, dar și la locurile de joacă.
„Creșterea numărului de cazuri ne indică printre zonele prioritare centrele urbane, stațiunile montane și de pe litoral, unde există încălcări ale regulilor. Cei care nu respectă regulile vor fi sancționați”, a anunțat Ludovic Orban.
„Scopul acestei întâlniri este acela de a suna mobilizare generală a instituţiilor statului care au atribuţii în lupta împotriva epidemiei, acele instituţii care au atribuţii de control pentru a determina o amplificare la limita maximă posibilă a acţiunilor de control pentru a respecta asigurarea regulilor de protecţie a sănătăţii oamenilor. (…) Scopul principal al acestei şedinţe este acela de a îmbunătăţi coordonarea între instituţii şi de a creşte eficienţa măsurilor pe care le luăm şi acţiunilor de control pe care le organizăm”, a declarat Ludovic Orban.
Orban a cerut intensificarea controalelor şi la terase, restaurante, benzinării şi cluburi. Pe acestea din urmă se gândește chiar să le închidă după ora 22.
„Încă avem focare în spitale, centre de bătrani. Rata de dispersie a cazurilor este mai mare decât în urmă cu 2-3 luni. Mulți nu știu de unde s-au infectat și transmit virusul fără să știe. În ceea ce privește comerțul, solicit controale în supermarketuri, piețe. Controare la târguri și bâlciuri.
La terase nu se respectă reguli, nici macar angajații nu respectă regulile. Nici în benzinării nu se respectă. Ne gândim să luăm măsuri ca după ora 22 să închidem cluburi, dacă nu se respectă regulile. Avem informații clare că sunt restaurante în spații închise care sunt deschise. Solicit prefecților să fie implicați la maxim”, a mai spus Orban.
sursa: observatornews.ro