Casa pe care chiriașii lui Marica o împart cu Georgeta Constantin, femeia în scaun cu rotile care îi acuză de hărțuire, a fost scena unui nou scandal de proporții.
La doar câteva zile după ce Georgeta Constantin și-a strigat disperarea pe SPYNEWS.ro și la Acces Direct, vecinii i-au pregătit, sâmbătă, o nouă experiență de neuitat. Terorizată de chiriașii lui Ciprian Marica, femeia a sunat la poliție, iar în fața agenților vecinii de la parter au făcut o afirmație incredibilă. „A venit poliția, i-a legitimat. A găsit șapte muncitori în casă. Reprezentantul firmei care a închiriat de la Ciprian Marica a declarat că acesta i-a spus că tot imobilul este al lui și că au voie să facă ce vor. Adică și casa mea ar fi a lui Marica. Poliția a fost de față!”, a declarat femeia, în exclusivitate pentru SPYNEWS.
În urmă cu jumătate de an, femeia și-a spus povestea la Acces Direct, iar la momentul respectiv poliția a susținut că va lua măsuri. „Domnul Ciprian Marica, fotbalistul, de când a cumpărat aici, în 2017, mă hărțuiește încontinu să îi vând. Stăm în aceeași curte, el stă la parter și eu la etajul 1. Eu le-am spus din start că nu le vând, nu au înțeles, iar de atunci se întâmplă numai probleme, numai șicane”, a spus Georgeta Constantin, la Acces Direct.
„Mi-a pus casa în vânzare (…) Prin agenție a pus-o la vânzare, vin clienții și întreabă că e casa de vânzare, iar eu habar n-am. Cel mai grav e de două săptămâni de când a închiriat unui prieten de-al lui și care mă hărțuiește încontinuu. E foarte periculos, sunt recalcitranți, s-au luat la bătaie zilele trecute. Cred că a fost pus special”, a mai spus femeia, la Acces Direct – acuzații pe care Ciprian Marica le-a respins categoric.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/lovitura-de-teatru-in-scandalul-dintre-oamenii-lui-ciprian-marica-si-vecina-imobilizata-in-scaun-cu-rotile-politia-a-fost-de-fata-291282.html