Curtea de Apel București a decis, în data de 4 august, să anuleze condamnarea de 11 ani de închisoare primită anul trecut de Florin Secureanu, fostul manager al spitalului Malaxa din Capitală. Decizia instanței presupune reluarea întregului proces.
Florin Secureanu va fi rejudecat pentru acuzațiile de mită și delapidare, în dosarul în care anterior fusese găsit vinovat de mai multe fapte de corupție. Până la o sentință definitivă, Secureanu rămâne în libertate.
În noiembrie 2023, Tribunalul București l-a condamnat pe Florin Secureanu la 11 ani de închisoare, acuzat de luare de mită și delapidare. Instanța a dispus și confiscarea sumei de 1.279.402 lei, considerată mită primită de fostul director.
Pe lângă Secureanu, în dosar au mai fost condamnați:
- Cristian Ioniță, administrator de firmă – 4 ani și 6 luni de închisoare pentru spălare de bani
Mihai Mesner – 8 ani de închisoare pentru spălare de bani și complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave
Instanța a stabilit că cei trei trebuie să plătească, în solidar, suma de 6.181.863 lei către Spitalul Malaxa, reprezentând prejudiciul adus unității medicale.
Condamnații au făcut apel, iar în urma analizării dosarului, Curtea de Apel București a decis reluarea procesului, anulând hotărârea anterioară. Urmează rejudecarea cauzei, ceea ce ar putea însemna o reanalizare completă a probelor și o eventuală schimbare a pedepsei, în funcție de noile concluzii ale instanței.
Redăm, mai jos, decizia CAB:
„Tip solutie: Admis apel
Solutia pe scurt: Decizia penală nr. 1234/A – În baza art. 421 alin. 1 punct 2 litera b Cod procedură penală, raportat la art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 64 alin. 1 litera f Cod procedură penală, admite apelurile declarate de inculpaţii Ioniţă Cristian, Secureanu Florin Adrian şi Mesner Mihai, împotriva sentinţei penale nr.1414 din data de 15.11.2024 pronunţată în dosarul nr. 3252/3/2018 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, pe care o desfiin?ează. Dispune rejudecarea cauzei privind pe inculpaţii Ioniţă Cristian, Secureanu Florin Adrian şi Mesner Mihai, de către instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti-Secţia I penală. Ia act că asistenţa juridică a apelanţilor-inculpaţi a fost asigurată de apărători aleşi. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate pentru derularea procedurii în faţa instanţei de apel, rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 700 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul-apelant Ioniţă Cristian, conform delegaţiei nr. 231061/16.04.2025, rămâne în sarcina statului şi se va avansa Baroului Bucure?ti din fondul special al Ministerului Justiţiei. Pronunţată astăzi, 04.08.2025, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: 1234/2025 04.08.2025”