Fostul selecționer al României, Loți Boloni, are încredere în Cristi Chivu că va ajunge un mare antrenor. ”Nu-i dau sfaturi, dar pentru a ajunge de top are nevoie de echipă bună”.
Fotbalul românesc are din nou un antrenor principal în Top 5 campionate din lume. Cristi Chivu (44 de ani) a fost prezentat oficial la Parma, locul 18 în Serie A, cu 20 de puncte după 25 de etape. El are ca obiectiv salvarea de la retrogradare a echipei.
Loți Boloni crede în antrenorul Cristi Chivu
Fostul căpitan al naționalei României este la prima experiență ca antrenor al unei echipe de seniori. După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, între 2018-2024, Chivu a pregătit timp de șase ani echipe de juniori la Internazionale Milano. Internaționalul român cunoaște foarte bine fotbalul italian, în care a jucat 11 ani, la AS Roma și Inter Milano.
Numirea lui Cristi Chivu la Parma este salutată cu multă bucurie și de Ladislau Boloni (71 de ani). Loți este cel care l-a desemnat pe Chivu căpitan de echipă la națională pentru prima dată la vârsta de 20 de ani, într-un meci Georgia – România (0-2), disputat în preliminariile CM 2002.
Asta în condițiile în care pe teren se aflau mai mulți jucători cu ștate vechi la prima reprezentativă, precum Bogdan Stelea, Daniel Prodan, Iulian Filipescu, Dorinel Munteanu, Adrian Ilie și Viorel Moldovan.
Loți Boloni: ”Chivu trebuie să aibă puțin noroc la început”
”Mă bucur foarte mult pentru Cristi Chivu. Eu am mare încredere în el că va fi unul dintre marii antrenori ai României. Este un om valoros, foarte echilibrat, care știe ce vrea și unde merge. E cu picioarele pe pământ tot timpul. Știe să aștepte, știe să judece.
Mereu mi-a plăcut omul Chivu. Trebuie să aibă puțin noroc la început, să se mențină în circuitul antrenorilor din Italia și va fi excelent pentru el. Nu-i dau eu sfaturi, nu fac pe deșteptul. Știe el foarte bine ce are de făcut. Cunoaște mult mai bine decât mine campionatul Italiei. Atât pot să spun, un antrenor ca să ajungă de top are nevoie de echipă bună”, a declarat Loți Boloni, pentru FANATIK.
Cristi Chivu, al 5-lea tricolor ajuns antrenor în Top 5 campionate
Prin numirea la Parma, Cristi Chivu a devenit al 5-lea fost tricolor care antrenează o echipă din Top 5 campionate din lume după:
- Mircea Lucescu – Serie A/Italia (Pisa, Brescia, Reggiana, Inter Milano)
- Ladislau Boloni – Ligue 1/Franța (Nancy, Rennes, Monaco, Lens, Metz)
- Cosmin Contra – LaLiga/Spania (Getafe)
- Costel Gâlcă – LaLiga/Spania (Espanyol)
Primul antrenor ca a pregătit o echipă din fotbalul mare a fost Ștefan Covaci, care a condus-o pe AS Monaco în sezonul 1986-1987 din Ligue 1. Nea Piști devenise un tehnician renumit pe plan internațional prin cele șapte trofee cucerite cu Ajax Amsterdam, între 1971-1973 (două Cupe ale Campionilor Europeni, 1972 și 1973, două titluri și o Supercupă a Olandei plus Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală).
Ce echipe din străinătate au antrenat fotbaliștii din Generația de Aur
Alți foști mari internaționali români care au antrenat în campionate din străinătate:
- Gheorghe Hagi – Turcia (Bursaspor, Galatasaray)
- Mircea Rednic – Belgia (Standard Liège, Gent, Mouscron), Arabia Saudită (Al-Faisaly), Azerbaidjan (Khazar Lankaran), Rusia (Alania), EUA (Al-Nasr)
- Ilie Dumitrescu – Grecia (AEK Atena, Panthrakikos, PAOK, GS Kallithea, Akratitos, AO Egaleo), Cipru (Apollon Limassol)
- Dan Petrescu – Coreea de Sud (Jeonbuk Hyundai), Turcia (Kayserispor), China (Jiangsu Suning,
GZ Hengfeng), EUA (Al-Nasr), Rusia (Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova), Qatar (Al-Arabi), Polonia (Wisla Cracovia) - Dorinel Munteanu – Irak (Zakho), Azerbaidjan (Qabala), Rusia (Kuban Krasnodar, Mordovia)
Din ”Generația de Aur”, sfert finalistă la World Cup 1994 SUA, au devenit antrenori: Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Tibor Selymes, Gheorghe Mihali, Gică Hagi, Corneliu Papură, Ionuț Lupescu, Dorinel Munteanu, Basarab Panduru, Constantin Gâlcă, Ovidiu Stângă, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Viorel Moldovan.
Dintre toți aceștia mai activează ca antrenori doar: Dan Petrescu (CFR Cluj), Gică Hagi (Farul), Corneliu Papură (Universitatea Craiova II), Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, ambii fără angajament. Dorinel și-a dat demisia de la Oțelul Galați și își face planuri să revină cât mai repede în circuit, iar Gâlcă a fost îndepărtat de la Universitatea Craiova, la sfârșitul lunii ianuarie, și înlocuit cu Mirel Rădoi.
În prezent, Ionuț Lupescu lucrează la UEFA, Viorel Moldovan este președinte la Rapid, iar Bogdan Stelea, Basarab Panduru, Florin Răducioiu și Ilie Dumitrescu sunt analiști sportivi.
Generația EURO 2008 a dat doi selecționeri
Naționala condusă de Cristi Chivu la EURO 2008 a mai dat șase antrenori: Bogdan Lobonț, Cosmin Contra, Mirel Rădoi, Florentin Petre, Nicolae Dică și Adrian Mutu. Dintre aceștia, Cosmin Contra și Mirel Rădoi au fost selecționerii primei reprezentative. Rădoi a mai condus și naționala de tineret U21, la fel ca și Adrian Mutu. Bogdan Lobonț a fost selecționer la lotul României U20.
Din ”Generația de aur” doar Gică Hagi a fost selecționerul primei reprezentative, iar Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea și Viorel Moldovan au avut mandate la naționala Under 21. Costel Gâlcă, Florin Răducioiu și Ovidiu Stângă au pregătit loturi de juniori.