Loredana Groza l-a așteptat și ea anul acesta pe Moș Nicolae, în stilu-i caracteristic! La 51 de ani, vedeta a încins Internetul cu niște fotogafii fierbinți, care l-ar face să rășească pe bătrânul Moș Nicolae.Diva a pozat cât se poate de sexy, purtând o pereche de cizme, un sutien și un dres tip plasă. Cântăreața și-a luat și o haină de blană cât să o acopere puțin și, cu perechea de ghete la purtător, l-a atenționat pe Moș că așteaptă cadoul! La cât de cuminte, însă, a fost Loredana în acest an, cel puțin în pictoriale, este clar că vedeta s-a ales cu o nuielușă de toată frumusețea, din partea Moșului. Cântăreței, însă, nu prea îi pasă și își expune corpul la 51 de ani, conștientă că arată foarte bine, chiar mai bine ca în tinerețe.
Loredana Groza spune că nu are operații estetice
De altfel, Loredana a ținut să dezmintă că ar fi atât de operată pe cât se speculează în ultima vreme, prin presă. ”Nici o operație estetică! Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor și admir femeile care încearcă să arate bine, indiferent de vârstă și care au curajul să se transforme. Dar cred că sunt în ziua de astăzi sunt atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale. Cu toții ne transformăm. O femeie trebuie să fie frumoasă acum nu din amintiri. Viața e cea mai frumoasă acum, e un dar pentru fiecare dintre noi și încerc să-mi aduc aminte mereu asta când trec printr-o situație negativă”, a declarat, recent, Loredana.
sursa:https://www.click.ro/vedete/romanesti/loredana-groza-tinuta-obraznica-pentru-mos-nicolae-sutien-si-ciorapi-plasa