CS Universitatea Craiova s-a impus pe terenul lui Poli Iași, scor 4-1, în runda cu numărul 5 din Superliga. Laurențiu Reghecampf (47 de ani), antrenorul oltenilor, a analizat partida din Copou. Tehnicianul grupării din Bănie a spus că elevii lui nu au jucat la capacitate maximă în prima repriză. Lucrurile s-au schimbat însă după ce moldovenii au rămas în inferioritate numerică.
Laurențiu Reghecampf, după Poli Iași – CSU Craiova: „Puteam să marcăm mai multe goluri”
„Dacă luăm în serios și jucăm la adevărata noastră valoare nu avem nicio problemă. Dacă nu facem ceea ce trebuie, ne facem singuri probleme, cum am fost în prima repriză.
Nu am fost agresivi, nu am jucat între linii, le-am dat foarte mult spațiu. Din cauza acestui lucru s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Dar în repriza a doua s-a văzut o schimbare. Am fost mult mai agresivi, ne-am creat mai multe ocazii, am schimbat viteza, au fost lucruri pozitive. Sunt mulțumit.
A fost un avantaj că ei au rămas în 10, de care noi am profitat. Puteam să marcăm mai multe goluri. Vom ajunge și la acel nivel.
Mitriță este un jucător foarte important pentru mine. Mi-a zis în prima repriză că a simțit o contractură, la un corner. Sper să nu fie ceva serios și să-l putem folosi în următoarea partidă. Nu depinde de noi dacă va fi chemat la națională sau nu.
Am spus că analizăm și vedem ce soluții găsim. Nu trebuie să vorbesc despre transferuri la fiecare meci. Deocamdată suntem mulțumiți de lot. Dacă va exista vreo oportunitate, un jucător care să ridice nivelul echipei, vom face acest lucru”, a punctat Laurențiu Reghecampf.
sursa:https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/reghecampf-poli-iasi-csu-craiova-superliga-707713.html