Curajul nu are vârstă! O demonstrează din plin o bunică de 78 de ani din Timișoara, care s-a luptat cu tâlharul care a jefuit-o. Cu slaba putere în mâini din cauza vârstei, dar cu multă vitejie, femeia a încercat să-l împiedice pe individul care a urmărit-o până în casa scării de bloc, să-i ia geanta cu bani și acte. N-a reușit, însă spune ca dacă i s-ar mai întâmpla o dată la fel ar face.
Doamna Florica – L-am prins aşa, şi i-am smuls şi i-am dat şi câţiva pumni aşa
Doamna Florica este eroina zilei în capitala Banatului. În ciuda vârstei înaintate, a făcut tot ce i-a stat în putință să împiedice hoţul care a întrat ieri în blocul în care locuiește ea. Imaginile de pe camerele de supraveghere au surprins toate cele întâmplate.
Doamna Florica – Şi atunci, cum stătea el aşa, l-am prins după gât exact aşa şi am reuşit de am luat plasa, şi i-am dar şi cu plasa.
Cu zâmbetul pe buze, timișoreanca povestește că în acele momente nu a apucat să se gândească la ceva anume, a uitat de vârstă, de boli, nimic nu a mai contat. Și aşa cum se vede pe imagini reușește să-l încurce bine pe individ. Trage de el și încearcă să-și ia înapoi portofelul.
Tocmai ce scosese de la bancomat 1.200 de lei. Hoţul, pâna să fie prins de polițiști a reușit să cheltuie 60 de lei.
Vecinii sunt de a dreptul uimiți de curajul femei, iar unii spun ca indiferent de vârstă trebuie sa fim atenți și vigilenți.
Bărbatul a fost reținut de poliţie pentru 24 de ore și este cercetat acum pentru tâlhărie.
Sursa: observator