Klaudia Kotuszynska are una dintre cele mai fascinante povești din lumea sportului.
La 49 de ani, poloneza a deci să renunțe la meseria de avocat și să înceapă o aventură în culturism.
Klaudia Kotuszynska a uimit lumea culturismului
În doar șase luni, Klaudia Kotuszynska s-a transformat fizic și a câștigat campionatul de culturism al Poloniei, iar mai apoi a obținut locul 8 la campionatele mondiale.
Călătoria Klaudiei a început în urmă cu doi ani cu un mesaj neașteptat pe social media.Un antrenor care pregătea sportivi pentru competițiile de culturism a contactat-o, complimentându-i simetria și tonusul muscular.
Acest singur mesaj a aprins în Klaudia un foc despre care nici nu știa că există. ”Întotdeauna am admirat competițiile de culturism, frumusețea, munca grea și spectacolul”, a declarat Kotuszynska, potrivit Daily Star.
În doar câteva luni, Klaudia a obținut două medalii de au, un titlu de campioană națională și calificarea la Campionatele Mondiale.
”M-a făcut să regândesc totul. Deși aveam o slujbă bună, o familie minunată, o casă, o mașină și tot ce-mi putea trebui, mă simțeam blocată”, a mai spus Klaudia.
Cum se pregătește de competiții:
În pregătirea pentru competiții, Klaudia are un program intens de antrenament: 13 ședințe pe săptămână, iar fiecare durează aproximativ două ore și jumătate ”A fost greu, dar să renunț? Niciodată”
A fost greu pentru sportivă să se împartă între culturism și viața de familie, mai ales că este mamă a doi copii adolescenți: ”M-au sprijinit foarte mult, dar mi-a lipsit să petrec timp cu ei. Fiecare pasiune are prețul ei, iar aceasta a fost a mea”
Sursa: Foto | La 49 de ani, a demisionat și în doar 6 luni a uimit lumea culturismului: ”Mă simțeam blocată”