Klaus Iohannis exclude testarea în masă pentru Covid-19 și spune că e recomandată de persoane care vor să pară interesante, adăugând că oricum România nu are o capacitate de testare foarte mare.
- Președintele a spus că testarea în masă ar însemna poate sute de mii de testări zilnice, ceea ce practic nu se poate în România.
- Iohannis a spus că în România s-a făcut recomandarea ca persoanele suspecte să fie testate pentru Covid 19.
Întrebat dacă România nu ar putea prelua modelul Slovaciei, de testare în masă pentru COVID-19, președintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că România nu are capacitate pentru testare „în număr foarte – foarte mare”.
„În primul rând, România nu are capacitate pentru testare în număr foarte-foarte mare. Testarea în masă ar însemna poate sute de mii de testări zilnice, ceea ce practic nu se poate. Nu avem dotări, nu avem personalul pentru așa ceva și nici nu e recomandată”, a spus Iohannis.
Președintele a mai spus că testarea în masă este recomandată doar de către persoanele care „vor să pară interesante”.
„Testarea în masă nu este recomandată decât de către persoane care vor să pară interesante. Ceea ce este recomandat în România este să testăm toate persoanele suspecte sau cazuri posibile. Știți foarte bine că se face anchetă epidemiologică și toate persoanele sunt testate”, a mai spus Klaus Iohannis.
sursa: observatornews.ro