Klaus Iohannis a mers alături de soție la slujba de Florii, la biserica din centrul Sibiului. Mesajul fostului președinte

0
61598865

Fostul preşedinte Klaus Iohannis, care sărbătoreşte duminică Floriile, a participat la slujbă la biserica din centrul municipiului Sibiu pe care o frecventa şi când era în funcţie. 

El a fost însoţit de Carmen Iohannis, iar la ieşirea din biserică fostul preşedinte a stat de vorbă cu câteva persoane din centrul oraşului şi a fost de acord să se fotografieze cu ele.

Fostul preşedinte Klaus Iohannis serbează duminică Floriile. El a participat, împreună cu soţia sa, Carmen, la slujba care are loc la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu, aceeaşi pe care a frecventat-o şi când era primar, dar şi ulterior când a fost preşedinte şi a petrecut sărbătorie la Sibiu.

Klaus Iohannis s-a fotografiat cu mai multe persoane

Soţii Iohannis au intrat în biserică pe uşa laterală, iar la ieşire fostul preşedinte, fără a fi însoţit de Carmen, a schimbat câteva cuvinte cu câteva persoane care se aflau în centrul oraşului.

Iohannis a fost de acord să se fotografieze cu acestea în drum către maşina care îl aştepta în apropiere. De asemenea, el a transmis un mesaj de sărbători: ”Vă doresc tuturor sărbători pascale fericite şi multă sănătate”. Soţii Iohannis vor sărbători duminica viitoare Paştele.  

Sursa: Klaus Iohannis a mers alături de soție la slujba de Florii, la biserica din centrul Sibiului. Mesajul fostului președinte – Știrile ProTV

Lasă un răspuns