După ce au ieşit din competiţie, componenţii echipei patronate de Adrian Mititelu au început să îşi caute de lucru.Italia, Spania sau Anglia, posibile destinaţii.
Jucătorii au o mare problemă, nu ştiu ce să facă mai departe. Deşi vor să joace, ei nu sunt lăsaţi de Mititelu. Nu au unde se antrena, nu au bani, asta în situaţia în care majoritatea au acasă familii de întreţinut. O parte din ei au semnat acte că nu sunt de acord cu reeşalonarea salariilor. Practic, în acest moment, falimentul este singura soluţie a jucătorilor de a mai recupera ceva de la Mititelu. Altfel, salariile, conform planului de reeşalonarea, vor fi plătite peste trei ani. “Nu se mai poate. E bătaie de joc. Cât să mai îndurăm, ce să facem? Suntem fotbalişti, jucăm până la 30 de ani fotbal. Trebuia să ştie că n-are bani, nu să ne mintă ca pe ultimii oameni”, a declarat un jucător FCU sub anonimat. Unii merg chiar mai departe şi vor să se apuce de muncă în construcţii în străinătate. “Nu ştiu ce o să fac. Probabil dacă nu i se declară falimentul o să mă reprofilez. Nu pot să stau muritor de foame. O să mă apuc de construcţii, o să mă duc în străinătate, ceva trebuie să fac. Ce a făcut acest om e incredibil. A distrus tot. Şi nu înteleg, dacă nu mai este echipă, de ce nu ne declară liberi? Avem şi noi familii de întreţinut, nu se poate aşa ceva”, a declarat un alt fotbalist. Disperarea i-a dus până acolo încât îşi caută de muncă pe site-urile de specialitate. Dinspre club însă, nici măcar o vest – Sursa: micapi.ro
RECLAMĂ
RECLAMĂ