Preşedintele SUA, Joe Biden, l-a atacat marţi dur pe liderul rus Vladimir Putin, numindu-l un „dictator” care este acum izolat de lume mai mult ca oricând. Vladimir Putin „s-a înşelat”, „suntem pregătiţi, suntem uniţi”, a spus Biden în primul său discurs despre Starea Uniunii la Washington.
Preşedintele rus „a crezut că Occidentul şi NATO nu vor răspunde”. Dar „Putin este acum mai izolat ca oricând de restul lumii”, deoarece „în lupta împotriva autocraţiei, democraţiile sunt pregătite”, a adăugat Biden, enumerând sancţiunile fără precedent care s-au abătut asupra Rusiei după invazia din Ucraina.
Totuşi, „dacă dictatorii nu plătesc preţul pentru agresiunea lor, ei provoacă şi mai mult haos”, a avertizat lideru de la Casa Albă, referindu-se la liderul de la Kremlin.
El i-a ameninţat pe oligarhii ruşi cu confiscarea „iahturilor, apartamentelor de lux şi a avioanelor lor”, un grup operativ al Departamentului de Justiţie al SUA urmând să se axeze pe urmărirea penală a activităţilor criminale ale acestora.
„În seara asta, le spun oligarhilor ruși și liderilor corupți care au înșelat miliarde de dolari din acest regim violent. Departamentul de Justiție al SUA formează un grup de lucru dedicat pentru a urmări crimele oligarhilor ruși. Ne alăturăm aliaților noștri europeni pentru a găsi și confisca iahturile dumneavoastră, apartamentele de lux și avioanele dumneavoastră private. Venim după câștigurile voastre frauduloase”.
Biden a promis că Putin va plăti un preţ ridicat continuu pe termen lung. Într-adevăr, presiunea internaţională asupra Rusiei este din ce în ce mai mare, transmite Agerpres.
Joe Biden a anunţat o interdicţie pentru avioanele ruseşti din spaţiul aerian al SUA, procedând asemenea Uniunii Europene şi Canadei.
Iar cele 27 de state UE au dat undă verde excluderii „anumitor bănci ruseşti” din sistemul de mesagerie Swift, un angrenaj cheie în finanţele internaţionale, şi interzicerii mass-media ruseşti de stat RT şi Sputnik.
Ca urmare a sancţiunilor, va fi deschisă o procedură de faliment împotriva principalei filiale europene a celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, a anunţat autoritatea de reglementare bancară a UE.
Între timp, Curtea Internaţională de Justiţie, cel mai înalt organism judiciar al ONU, a anunţat audieri pe 7 şi 8 martie, după ce guvernul ucrainean a acuzat Moscova că plănuieşte un genocid. Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că Ucraina a comis un „genocid” în regiunea Donbas din estul Ucrainei, fără a prezenta dovezi, şi a declarat că invazia, numită „operaţiune specială” de către oficialii ruşi, a fost, prin urmare, justificată pentru a pune capăt acestui genocid.
„Cel mai recent atac al lui Putin asupra Ucrainei a fost premeditat și neprovocat. El a respins eforturile repetate de diplomație. Credea că vestul și NATO nu vor răspunde. A crezut că ne poate dezbina aici, acasă, și în Europa. Dar Putin a greșit. Eram gata. Iată ce am făcut. Ne-am pregătit pe larg și cu atenție”, a mai precizat Joe biden în discursul său despre Starea Uniunii.
sursa:https://www.digi24.ro/stiri/externe/joe-biden-a-declarat-ca-vladimir-putin-este-un-dictator-mai-izolat-ca-oricand-de-restul-lumii-1856765?fbclid=IwAR1kngxZijnW-GeWuxJ9ylSSBRr1pRQkknsbnx_xeHJogEEGmkaEKtEJpao