UPDATE: Rapidul a pierdut amicalul cu CS U Craiova, 0-2. Golurile gazdelor au fost marcate de Dragu, în minutul 18, şi Sin, care a înschis scorul în minutul 93, după o lansare a lui Barbu.
Rapidul şi CS U Craiova joacă ultimul meci de pregătire înaintea startului de sezon în liga a doua. Cele două echipe se întâlnesc pe „Oblemenco”, acolo unde s-au deplasat şi şapte fani ai giuleştenilor, special pentru a afişa câteva bannere. Galeria Rapidului a boicotat meciul.
Cei şapte fani au vrut să afişeze câteva bannere, dar au avut parte de interdicţia jandarmilor.
Iată mesajele pregătite de suporterii ai Rapidului
– DNA, când faci dreptate?
– LPF şi FRF, nedreptate după nedreptate
– Echipe hibrid în loc de Poli, Craiova şi Rapid?
– Sandu, Dragomir şi restu’, urmaşii lui Ceauşescu
Echipa lui Sandu Tăbîrcă:
Plopeanu – I. Voicu, Tinc, Iacob, Stoica – Al. Ioniţă II, V. Negru, Al. Coman, Doman – Ciolacu, Pancu (cpt.)
Rezerve: Misa, Grigore, Păun, F. Matei, Lazea, Martin, C. Matei. sursa: prosport.rro