Scandalul dintre Jador și DeSanto continuă. După ce ieri manelistul i-a dat replica producătorului muzical, astăzi, Desanto a venit cu dovezi cu care să demonstreze că nu i-a închis contul de YouTube. Susține în continuare că manelistul trebui să îi dea bani de pe piesele vechi, iar iubita lui DeSanto ar fi fost amenințată de cântăreț.
- DeSanto și iubita lui, Ruxandra, noi acuzații la adresa lui Jador
- Și partenera producătorului muzical ar fi fost amenințată de manelist
Scandalul dintre Jador și DeSanto pare departe de a se termina. Ieri, într-un videoclip postat pe YouTube, manelistul a reacționat la ultimele acuzații aduse de producătorul muzical la adresa lui.
DeSanto susține că ar fi fost jignit și amenințat de cântăreț, situație prin care ar fi trecut și iubita producătorului, Ruxandra.
Jador ar fi amenințat-o pe DeSanto
Invitați la Viața fără filtru, Ruxandra spune că a fost și ea jignită și amenințată de Jador. Iubita lui DeSanto susține că l-a ajutat pe manelist de la începuturile lui în muzică și s-ar fi ocupat de strategia lui de promovare. Ruxandra crede că Jador se victimizează acum și că nu face altceva decât să ceară niște bani care nu i s-ar cuveni.
„Eu nu am venit să îl apar pe DeSanto, pentru că eu cred că DeSanto poate să se apere singur. Eu am venit să apar reputația mea și a familiei mele și să spun din punctul meu de vedere cine este Jador. Noi încă de la început am colaborat cu el. Cum v-a spus și soțul meu ieri, împreună cu el, că și el și-a dorit, i-am ales numele respectiv. Împreună i-am făcut strategia de marketing de la început (…) La filmări, se poate auzi pe înregistrări că ne întreba cum să se îmbrace, efectiv, începând de la cum să își pună cămașa pe el a fost învățat de noi (…) Prima lacrimă a fost foarte greu să o stoarcem (…) Acum pare că este capabil să verse lacrimi, nu știu ce face, dar are niște veleități din astea de bocitoare”, a declarat Ruxandra, iubita lui DeSanto, la Viața fără filtru.
DeSanto susține în continuare că nu i-a închis contul de YouTube
Jador l-a acuzat zilele trecute pe DeSanto că i-a închis contul de YouTube în prima zi de Crăciun.
Înainte de acest moment, producătorul muzical i-ar fi dat mai multe strike-uri, spune Jador, iar de Crăciun, și-ar fi dat seama că nu mai are canalul de YouTube pe care erau și piesele lui vechi de pe urma cărora nu ar fi primit bani. DeSanto susține în continuare că nu i-a închis contul de YouTube și că, de fapt, manelistul și-ar fi ascuns canalul.