Acasă Stiri IPJ Dolj: Craiovean răsturnat cu al doilea vehicul furat luna asta

IPJ Dolj: Craiovean răsturnat cu al doilea vehicul furat luna asta

481
0

A sustras un autoturism şi a ajuns în arestul inspectoratului

RECLAMĂ

Ieri, în jurul orei 09.00, lucrătorii Serviciului Investigaţii Craiminale au fost sesizaţi de G. MIREL, din Craiova, cu privire la faptul că, în noaptea de 23/24.11.2013, persoane necunoscute, i-au sustras autoutilitara parcată la domiciliu. În urma activităţilor de cercetare desfăşurate de către poliţişti a fost identificat autorul în persoana lui P. ALEXANDRU, de 52 ani, din Craiova.
În cadrul verificărilor oamenii legii au stabilit faptul că făptuitorul, în ciuda faptului că nu posedă permis de conducere, a condus autoutilitara în municipiul Craiova, apoi pe DE 70, în direcţia Balş, iar la intrarea în comuna Pieleşti, jud. Dolj, a pierdut controlul direcţiei, răsturnându-se în rigola de pe partea dreaptă a drumului, pe care a abandonat-o la locul accidentului. Autoutilitara a fost restituită părţii vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Faţă de autor s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în C.R.A.P. Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
Reamintim că P. ALEXANDRU este autorul unei alte fapte de furt săvârşite în noaptea de 11/12.11.2013 când a sustras un alt autoturism din Craiova pe care l-a abandonat la aproximativ 200 metri de locul faptei fiind identificat în data de 12.11.2013. Cel în cauză a sustras mai multe bunuri din autoturism care au fost recuperate şi restituite părţii vătămate. sursa: oltenasul.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentFlorin Lungu: Vrem RAADPFL Craiova pe profit şi în 2014
Articolul următorZiua de miercuri extrem de importantă pentru viitorul Craiovei