Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a susținut miercuri dimineață o conferință de presă, iar unul dintre subiectele abordate a fost revenirea suporterilor pe stadioanele de fotbal.
Ministrul Tineretului și Sportului a transmis că este optimist în privința redeschiderii stadioanelor, pentru sporturile în aer liber, în această toamnă, dar o decizie finală va fi luată doar în urma unei analize.
Ionuț Stroe, anunț despre redeschiderea stadioanelor
”Deocamdată este destul de complicat ca spectatorii să revină în săli. Prioritate vor avea sporturile în are liber, pentru că riscul de infectare este mult mai mare în spații închise. Probabil că în acest an se vor redeschide stadioanele, eu sunt optimist.
Suntem pregătiți cu modul în care să reluăm prezența spectatorilor pe stadioane, avem nevoie doar de un moment oportun”, a transmis Ionuț Stroe.
Ministrul Tineretului și Sportului a declarat că au fost demarate discuții cu FRF și LPF, pe aceeași temă, redeschiderea stadioanelor de fotbal, iar în luna octombrie se va realiza la Guvern o analiză privind posibilitatea revenii spectatorilor în arenele în aer liber.
”Există discuții cu FRF și LPF. Va trebui să purtăm discuții și cu suporterii, cu cluburile, gradul în care vor respecta regulile este esențial.
După 1 octombrie vom face o analiză la nivel de Guvern asupra impactului pe care l-au avut toate măsurile de relaxare în ultimul timp. Factorul de care depind aceste decizii este numărul de infectați”, a declarat Ionuț Stroe.
Sursa: digisport.ro