Acasă STIRI SPORTIVE Ionel Ganea nu uită și nu iartă / Ce le-a pregătit polițiștilor...

Ionel Ganea nu uită și nu iartă / Ce le-a pregătit polițiștilor care nu l-au tratat frumos!

276
0

Fostul internațional Ionel Ganea i-a chemat în fața instanței pe polițiștii care l-au amendat în martie cu 2.650 de lei și i-au luat „carnetul” pentru 30 de zile, în timp ce încerca să intre cu mașina la meciul România – Irlanda de Nord.

RECLAMĂ

Ionel Ganea, care mai are un proces cu Poliția Română, pentru o amendă primită pe raza județului Brașov, a decis să-i cheme în fața instanței pe agenții care l-au sancționat contravențional la meciul România – Irlanda de Nord, fiindcă nu a oprit la semnalele acestora. Fostul internațional a fost sancționat cu 2.650 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce timp de 30 de zile, apoi a fost dus la secție. În speranța că va scăpa de amendă și va fenta suspendarea „carnetului”, Ganea a deschis un proces la Făgăraș, iar primul termen va avea loc, probabil, abia la toamnă.

După ce a fost amendat, Ganea a susținut că agentul de poliție a fost agitat și i-a cerut să tragă pe dreapta pentru a-i lua permisul de conducere, fără alte explicații. „Când țipa să calc frâna, i-am zis așa, în glumă: Dar nu era normal să o spui frumos, nu pe tonul ăsta? Atunci a luat foc, era agitat și m-a pus să trag pe dreapta, să-mi ia carnetul”, a povestit Ganea.

„O zice lumea despre mine că sunt nebun, când greșesc cu ceva îmi asum, dar de data asta chiar nu am fost vinovat! Agentul striga la mine, nici nu s-a prezentat. Nu voia să-mi spună nici motivul pentru care mi-a luat permisul, n-a ținut cont că în mașină era și un copil. Copilul s-a speriat, a început să plângă. La secție nu a fost nicio problemă, am stat mai mult în parcare”, a spus Ganea, potrivit GSP.

sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/ionel-ganea-nu-uita-si-nu-iarta-ce-lea-pregatit-politistilor-care-nu-lau-tratat-frumos-335739.html

RECLAMĂ
Articolul precedentVedetă de la noi însărcinată în șase luni, de urgență la medic din cauza unui salon de înfrumusețare! Bruneta face acuzații grave: ”Îi dau în judecată”
Articolul următorCristina Spătar, despre intervențiile estetice! Ce „modifificări” are de gând să își facă regina R&B